Categories: Știri

A apărut primul tratament împotriva bolii ficatului gras, care afectează aproape jumătate din populația României

Autorităţile sanitare americane au autorizat un prim tratament împotriva unei forme grave a aşa-numitei boli a ficatului gras, care afectează milioane de persoane din Statele Unite, transmite vineri AFP.

Tratamentul, dezvoltat de Madrigal Pharmaceuticals, este autorizat pentru adulţii diagnosticaţi cu steatohepatită non-alcoolică (NASH sau, mai nou, MASH), care suferă de fibroză hepatică.

NASH constă într-o acumulare anormală de grăsimi în ficat, ceea ce declanşează inflamaţia cronică a acestui organ. Celulele ficatului sunt înlocuite treptat de fibroză, ţesut cicatricial care poate degenera în ciroză sau chiar în cancer.

Aceasta este o afecţiune strâns asociată cu obezitatea şi reprezintă o piaţă uriaşă pentru grupurile farmaceutice.

Și în România, nu mai puțin de 40% din populația țării suferă de ficat gras.

Decizia Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite „aduce speranţă milioanelor de americani”, a reacţionat într-un comunicat Fundaţia Americană pentru Ficat.

Potrivit fundaţiei, NASH/MASH ar urma să devină principala cauză a transplanturilor de ficat în Statele Unite până în anul 2025.

Circa 6 până la 8 milioane de americani ar putea fi vizaţi de acest nou tratament, o cifră care se preconizează că va continua să crească, potrivit unei estimări citate de FDA.
Până în prezent, aceşti pacienţi „nu dispuneau de un medicament care să acţioneze direct asupra leziunilor ficatului lor”, a declarat Nikolay Nikolov, reprezentant din cadrul FDA, citat într-un comunicat.

Tratamentul se administrează pe cale orală, o dată pe zi

Tratamentul se administrează pe cale orală, o dată pe zi, alături de o alimentaţie corespunzătoare şi exerciţii fizice.

Autorizarea s-a bazat pe un studiu clinic efectuat pe circa 900 de persoane, care a demonstrat după o perioadă de 12 luni beneficii în cazul pacienţilor care au primit tratamentul, comparativ cu cei cărora li s-a administrat un placebo.

Cele mai frecvente efecte secundare au fost diareea şi greaţa.
Această autorizare „reprezintă punctul culminant a 15 ani de cercetare”, a declarat Bill Sibold, manager la Madrigal Pharmaceuticals, citat într-un comunicat. „Este un moment istoric” pentru acest domeniu, a adăugat el.

Tratamentul va deveni disponibil pentru pacienţii din Statele Unite începând din luna aprilie, la farmaciile de specialitate, a indicat compania.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.