Categories: Știri

Se dau cel puțin 7.000 de lei de persoană. Începe de mâine, 19 martie

Ministerul Mediului anunță startul Programului Rabla Clasic și Rabla Plus, prin intermediul cărora românii interesați pot primi cel puțin 7.000 de lei de persoană. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a primi mai mulți bani?

Programul Rabla Clasic și Rabla Plus vor începe de marți, 19 martie. Ministerul Mediului anunță că startul programelor se va da de la ora 10:00.

În acest fel, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul celor două programe prin intermediul producătorilor validați. În ceea ce privește persoanele juridice, acestea pot încărca documentele necesare prin intermediul aplicației speciale.

În anul 2024, Programul Rabla Clasic are un buget de 300 de milioane de lei. Suma pentru Programul Rabla Plus ajunge la un miliard de lei.

„Scopul nostru este de a reduce cât mai mult emisiile nocive, care distrug mediul înconjurător. Programele de finanţare, pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor le derulează prin Administraţia Fondului pentru Mediu, tocmai asta fac: susţin dezvoltarea unei societăţi bazate pe sustenabilitate, pe o atitudine mai verde faţă de mediu”, a transmis ministrul Mircea Fechet.

Cei interesați trebuie să știe care este calendarul pentru fiecare program în parte. Autoritățile au precizat că Programul Rabla Clasic se va desfășura astfel:

Prima sesiune: 19 martie – 19 aprilie.

Buget prima sesiune persoane juridice: 60 de milioane de lei
Buget prima sesiune UAT-uri și instituții publice: 60 de milioane de lei

Sesiunea a doua: 19 martie – 25 noiembrie

Buget a doua sesiune persoane fizice: 180 de milioane de lei

În ceea ce privește Programul Rabla Plus, acesta se va desfășura astfel:

Etapa I va consta în două sesiuni, una pentru persoane juridice și una pentru persoane fizice.

Prima sesiune: 19 martie -19 aprilie

Buget prima sesiune persoane juridice: 140 de milioane de lei
Buget prima sesiune UAT-uri și instituții publice: 140 de milioane de lei

Sesiunea a doua: 19 martie – 18 august

Buget a doua sesiune persoane fizice: 420 de milioane de lei
Cea de-a doua etapă a Programului Rabla Plus va consta tot în două sesiuni, una pentru persoane juridice și una pentru persoane fizice, astfel:

Prima sesiune: 19 august – 19 septembrie

Buget prima sesiune persoane juridice: 60 de milioane de lei
Buget prima sesiune UAT-uri și instituții publice: 60 de milioane de lei

Sesiunea a doua: 19 august – 25 noiembrie

Buget a doua sesiune persoane fizice: 180 de milioane de lei

Beneficii financiare pentru Rabla Clasic
În Programul Rabla Clasic, valoarea primei de casare rămâne stabilă la 7.000 lei pentru un singur autovehicul predat. Dacă se predau două autovehicule uzate, prima de casare rămâne la 10.000 lei.

Se acordă o primă de casare pentru autovehiculele noi, cu excepția motocicletelor, care au un sistem de propulsie ce generează maxim 150g CO2/km conform sistemului WLTP și al căror preț nu depășește 60.000 de euro, inclusiv TVA.

Ecobonusurile care se pot adăuga la prima de casare:

1.500 de lei pentru o mașină nouă care are un sistem de propulsie ce generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP
1.500 de lei pentru o mașină nouă cu GPL/GNC
3.000 de lei pentru o mașină nouă cu sistem de propulsie hibrid
1.500 de lei pentru casarea fiecărei mașini de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară

Beneficii financiare pentru motociclete
Cei care doresc să-și cumpere o motocicletă nouă cu un sistem de propulsie ce generează maximum 120g CO2/km în sistem WMTC pot primi o primă de casare de 7.000. Pentru a primi banii trebuie să predea spre casare un vehicul uzat.

La cei 7.000 de lei se mai pot adăuga:

1.500 de lei pentru o motocicletă nouă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90g CO2/km în sistem WMTC
1.500 de lei pentru casarea unei mașini cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale au posibilitatea să primească o primă de casare în valoare de 7.000 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, fără necesitatea predării unui autovehicul uzat pentru casare.

Dacă decid să cumpere un autovehicul nou în schimbul predării a două autovehicule uzate pentru casare, vor primi o primă de casare în valoare de 10.000 lei.

Prin intermediul Programului Rabla Plus, persoana care aplică primește un ecotichet la achiziționarea unui autovehicul nou, condiționată de predarea pentru casare a cel puțin unui autovehicul uzat.

Se poate face predarea pentru casare a unui număr maxim de două autovehicule uzate.

Valoare ecotichetului este de:

25.500 lei pentru cumpărarea unei mașini 100% electrice sau a uneia cu pilă de combustie cu hidrogen
13.000 de lei pentru cumpărarea unei mașini electric hibride, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP
13.000 de lei pentru cumpărarea motocicletelor electrice
Suma nu ține cont de numărul de mașini uzate predate spre casare.

Ecotichetul este acordat la achiziționarea unui autovehicul electric, cu condiția ca valoarea acestuia să nu depășească suma de 70.000 euro, inclusiv TVA.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale primesc un ecotichet în valoare de 120.000 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, fără a avea obligația de a preda un autovehicul uzat pentru casare.

„Apare şi un element de noutate: începând de anul acesta, autovehiculele achiziţionate în cadrul acestor programe, vor avea aplicat un autocolant, ca element de vizibilitate, pe care beneficiarii vor trebui să îl menţină până la finalizarea perioadei de monitorizare”, a mai transmis ministerul.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.