Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 23 – 29 martie 2024 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.
Între 23 și 24 martie, axa celor două case ale sănătății va evolua sub influența mai multor planete cărora li se va adăuga, la începutul zilei de 23 martie, Marte, care va intra în zodia Peștilor și, până pe 30 aprilie, va crea stări de spirit trăite de către nativi mai intens ca până acum. E de observat însă prezența celor patru planete divergente, cu impact și greutate asupra casei a XII-a.
Între 23 și 24 martie se vor menţine reticențele unora dintre nativi cu privire la un prieten, la o relaţie de simpatie și de bună comunicare până la acea vreme, care pare să se altereze sub impactul unor evenimente ce îi îndepărtează pe unii de ceilalți. Tristeţi interioare, sentimentale, duale, greu de stabilizat.
A nu se acționa la mânie sau la supărare (decepție) pe fundalul răscolit de intrarea planetei Marte, în ziua de 23 martie, în zodia Peștilor; până pe 30 aprilie, aceasta va crea destule situații tulburi și costisitoare sufletește.
Între 23 și 24 martie, activităţi domestice pot fi complicate de o disfuncţie legată de casă şi/sau gospodărie; piedici în calea desfăşurării vieții socioprofesionale care nu evoluează aşa cum şi-ar dori un nativ ce identifică sursa neregulilor într-o relaţie de familie care tinde să-i controleze viaţa.
Citeşte mai multe pe libertatea.ro