Angajații Poștei Române au declanșat o grevă generală în mai multe județe din România. Milioane de pensionari vor fi afectați.
În multe zone din țară, angajații Poștei Române sunt în grevă în acest moment.
Directorul general al Poștei, Valentin Ștefan, a anunțat pregătirea unor echipe mobile pentru a asigura continuitatea activității și a făcut o ultimă ofertă de 390 de lei în plus pentru cei cu cele mai mici salarii, reprezentând aproximativ un sfert dintre angajați.
„Un salariat cu normă întreagă câștigă aproximativ 3.000 de lei la Poșta Română. Eforul financiar al companiei duce undeva la 5.000 de lei brut.
Problema salariilor este de 20 de ani și nu se poate rezolva de azi pe mâine. Noi am încercat să rezolvăm situația, iar în ultimii doi ani, salariile au crescut cu 50%.
Nu este de ajuns și vrem să continuăm această creștere, mai mult, am oferit către sindicat o creștere de aproape 400 de lei pentru cei care au salariul minim pe economie.
Ei au respins oferta, dar compania nu are mai mulți bani. Nu ne vin bani de la buget”, a declarat Valentin Ștefan.
Întrebat dacă există diferențe între salariile angajaților
„În Poșta Română nu există bonusuri pentru conducere. Nimeni din conducerea companiei nu-și ia bonusuri.
Sunt câteva județe în care sunt aceste proteste, Bistrița Năsăud, Maramureș, Cluj, Buzău, Ialomița.
Avem și foarte multe județe în care nu există nici măcar un salariat în grevă. Aici mă refer la București, Giurgiu, Dolj, Olt, Vâlcea, Iași, Mehedinți.
Pe baza estimărilor noastre, 10% din angajații companiei vor intra în grevă astăzi, ne vom asigura că activitatea companiei acolo unde se intră în grevă se va efectua normal.
Noi credem că această grevă este ilegală. Dacă instanța va declara greva ilegală, din păcate, toți cei care intră în grevă nu-și vor primi salariile, pentru că zilele de grevă nu se plătesc. Pe lângă faptul că salariile sunt mici, nici măcar acelea nu vor fi plătite”, a mai precizat Valentin Ștefan.