Alexandru Rafila a reacționat după demararea anchetei la Spitalul Pantelimon din București, unde s-a făcut un denunț cu privire la moartea suspectă a nu mai puțin de 20 de pacienți ce ar fi primit un tratament greșit.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre cazul șocant întâmplat în Capitală, mai exact la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”.
„Discutăm doar despre o sesizare, o situație care se întâmplă în realitate. În cursul zilei de azi a apărut în presă un articol despre o reclamație legată de o serie de morți suspecte la Spitalul Pantelimon, în secâția ATI, circa 20 de persoane. Ulterior am văzut și documentul înaintat de directorul de îngrjiri, care era în concediu de odihnă.
O asistentă ar fi spus că medicii ar fi administrat un tratament incorect. Corpul de control va fi acolo mâine dimineață. Vorbim de o problemă de jurisdicție profesională. În spital managerul a dispus o anchetă internă. Dacă are legătură cu realitatea. Până acum nu putem să avem niciun fel de comentariu pentru că vorbim de o decizie medicală.
Reponsabilitatea revine medicilor. Nu avem nici macar numele persoanei care a facut sesizarea, nu putemn decât să investigăm. Dacă au fost aduse și în fața organelor, e cu atât mai bine. Orice fel de concluzie referitoare la un tratament incorect va fi sesizată instituțiilor abilitate”, a declarat Alexandru Rafila.
Anchetă la Spitalul Sfântul Pantelimon: Un asistent acuză medicii pentru 20 de morți suspecte, în 4 zile UPDATE Rafila are îndoieli
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au primit o sesizare cu privire la moartea suspectă a unor pacienţi internaţi pe secţia ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon.
Conducerea spitalului a confirmat pentru Antena3 că procurorii au primit o sesizare şi a declarat că va demara şi o anchetă proprie, pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate.
Totodată, Ministerul Sănătăţii a anunțat că trimite Corpul de Control la Spitalul Sf. Pantelimon, după ce un asistent medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament.
De asemenea, directorul de îngrijiri acuză că este împiedicat să-şi desfăşoare activitatea.
”În urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuţiilor sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătăţii a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.
Sursa citată precizează că managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informaţii provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secţiei ATI ar fi decedat 20 de pacienţi, printr-o administrare incorectă a unui medicament.
”Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secţii care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, şi Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii se va implica în verificarea acestor acuzaţii grave legate de siguranţa pacienţilor. Fiind vorba de o activitate profesională medicală, s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate şi altor instituţii abilitate”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
Reacția lui Rafila
„Eu am îndoieli în ceea ce priveşte această situaţie, mai ales că discutăm despre un asistent medical care afirmă că medicii nu ar fi administrat tratamentul corect”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la Digi 24.
De asemenea, Rafila a declarat la Antena3 că nu a mai întâlnit astfel de acuzații în toată cariera sa medicală.
„Au mai fost sesizări despre activitatea spitalului în cursul acestei săptămâni. Eu am trimis Corpul de Control, ca urmare a acestor sesizări. Chestiunea aceasta cu val de morţi şi aşa mai departe, totuşi astea sunt lucruri care trebuie constatate, nu trebuie doar declarate. Mai mult, acolo sunt puse la îndoială competenţele profesionale ale corpului medical, ale medicilor, deci eu nu pot să fac niciun fel de afirmaţii legate de acest subiect.
Am vorbit cu managerul, am intrat în contact direct cu el, spune că nici vorbă de aşa ceva.
Dar, repet, nu vreau să mă antepronunţ, aştept rezultatele de la colegii de la Corpul de Control şi ulterior vom acţiona în consecinţă. Dacă s-a făcut şi o plângere penală, cu atât mai bine, pentru că atunci va exista şi un alt tip de anchetă, alături de cea de natură administrativă pe care o desfăşurăm noi.
Nu au fost plângeri de la pacienţi, ci plângeri ale unora dintre angajaţii de acolo, de la spital. Sunt plângeri care trebuie verificate, nu îmi place să comentez decât după ce le verific.
Acest gen de acuzaţii eu nu le-am întâlnit până acum în cariera mea medicală. Nu e vorba de nicio informaţie, e vorba de un articol de presă, care a apărut într-o sursă mai puţin cunoscută, rămâne să constatăm dacă ceea ce scrie acolo este într-un fel sau altul adevărat”, a declarat ministrul Sănătăţii.