Categories: Știri

Greşeala cea mai mare atunci când faci sarmale! Trucul care îţi poate salva masa de Paşte

Sarmalele, tradiționalul preparat nelipsit de pe mesele românilor, se pot face în funcție de preferințele gospodinelor, cu mai puțin sau mai mult orez, cu ceapă necălită sau prăjită sau cu diverse tipuri de condimente. Există câteva trucuri care te vor ajuta să te bucuri de cel mai savuros tip de mâncare. Ce trebuie să punem în compoziție pentru a avea cele mai pufoase sarmale?

Câteva trucuri te vor ajuta să ai cele mai pufoase sarmale.

Indiferent de preferințele pe care le ai când vine vorba despre sarmale, există câteva trucuri de bază de care trebuie să ții cont pentru a te bucura de o textură bună a acestora.

Mai întâi de toate, trebuie să accentuăm că frunzele de varză murată în care vei rula compoziția pentru sarmale trebuie lăsate cel puțin 24 de ore în apă fierbinte. În acest fel, vei elimina excesul de sare din frunzele de varză.

Trebuie să mai reții că este foarte important să folosești o cantitate potrivită de apă în compoziția pentru sarmale. Apa va ajuta orezul să dispună de suficient lichid când fierbe. Dacă adaugi câteva linguri de apă rece în compoziție, chiar înainte de a o rula în frunze de varză, sărmăluțele vor ieși pufoase. Sau, mai bine zis, compoziția va avea o textură foarte moale.

Rețetă simplă de sarmale cu carne de porc și orez pufos
În continuare vă vom prezenta modul de preparare al unei rețete de sărmăluțe precum și ingredientele necesare.

Ingredientele de care avem nevoie sunt următoarele: 1 kilogram de carne de porc tocată, 100 grame de orez, 150 ml de apă + câteva linguri de apă rece, 1 ceapă, 100 ml suc de roșii, condimente (piper, cimbru, foaie de dafin, sare, în funcție de preferințe), 2 verze murate.

Modul de preparare al sarmalelor pentru masa de sărbători
Se toacă ceapa și se călește în puțin ulei, timp de un minut sau două. Atenție, nu prăji ceapa prea mult, fiindcă va obține o textură ofilită. Se dă carnea de porc prin mașina de tocat, dacă nu este deja tocată.

Ceapa se dă prin mașina de tocat. Se amestecă într-un vas carnea tocată cu ceapa. Orezul se spală bine și se lasă la scurs, după care se adaugă în acesta un vârf de linguriță cu piper măcinat și 150 ml de apă.

Se adaugă orezul în compoziția de carne cu ceapă. După aceea, se amestecă compoziția până la omogenizarea ei.

Se adaugă câteva linguri de apă rece în compoziție, chiar înainte de rularea cărnii în frunza de varză, pentru ca orezul să devină pufos. Se pune o foaie de varză în palmă, în care se adaugă o lingură de compoziție. Foaia de varză trebuie rulată și îndesată la capete, astfel încât compoziția de carne să nu iasă din ea când lași sarmalele la fiert.

O parte din varza murată se toacă și se așază pe fundul oalei pentru sarmale. Se așază sarmalele în oală, în straturi suprapuse. Între rândurile de sarmale se adaugă câte o foaie de dafin, cimbru sau alte condimente, în funcție de preferințe. Se adaugă 100 ml de suc de roșii. Se completează, până la acoperirea sarmalelor, cu apă fierbinte.

La final, se pune capacul la oală și se lasă la fiert, la flacără mică, pentru aproximativ două ore.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.