România este cunoscută pentru frumusețile naturii pe care le oferă. Pe lângă acestea, ţara nostră se poate lăuda și cu mănăstiri de o frumusețe aparte. Află care sunt cele mai frumoase mănăstiri de la noi.
Mănăstirile din România sunt de o frumusețe aparte, iar arhitectura lor, de multe ori îi lasă pe turiști români, dar şi pe cei străini fără cuvinte. Iată care sunt cele mai frumoase zece mănăstiri din România.
Mănăstirea Voroneţ este un monument aflat pe lista UNESCO, devenit cunoscut peste tot în lume datorită albastrului special. Specialiştii numesc lăcaşul de cult Capela Sixtină a Estului. Zeci de mii de turişti vin anual să îl admire. Vorbim despre o capodperă, veche de sute de ani, ctitorită de domnitorul Ştefan cel Mare.
În centrul unui sat situat la poalele Carpaţilor, pe sobrul fond verde al pădurii de brazi, se ridică o biserică simplă cu pereţii exteriori ornaţi în fresce – Mănăstirea Voroneț. Edificiul pare un Evangheliar iluminat larg deschis. Astfel l-au vrut demult pictorii anonimi şi cei care au comandat aceste picturi: pereţii tapisaţi cu fresce trebuiau să figureze ochilor privitorilor învăţătura Scripturii. Şi tot astfel se prezintă ea astăzi vizitatorilor din lumea întreagă emoţionaţi să descopere, în mijlocul unei naturi armonioase, un edificiu încă mai armonios, ridicat de mai bine de 500 de ani de mâini inspirate exprimând credinţa şi lirismul lor în piatră şi culoare.
Biserica Mănăstirii Voroneţ este ctitoria slăvitului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt construită în 1488 în numai trei luni şi trei săptămâni (din 26 mai la 14 septembrie).
Arhitecura Mânăstirii Voroneţ
Specialişti avizaţi apreciază că arhitectura sa este reprezentativă pentru stilul moldovenesc fiind o sinteză originală şi specifică a unor caracteristici de sorginte bizantină (forma treflată sau triconică a absidelor naosului, împărţirea în altar, naos şi pronaos, sistemul de boltire) cu elemente aparţinând goticului târziu (înălţimea bisericii, contraforturile exterioare, chenarele uşilor şi ferestrelor în arc frânt, modul de tratare al pietrei cioplite). Peste acestea s-au suprapus, topindu-le într-un tot unitar de o frumuseţe unică, caracteristici ale artei autohtone (simplitatea şi caracterul intim al construcţiei, acoperişul ţuguiat de şindrilă traforată ca la casele de la ţară). [Vasile DRĂGUŢ]
Biserica Mănăstirii Voroneţ, corabie din piatră, plină de graţie, simplitate şi farmec, impune prin verticalitate, prin proporţii armonioase, prin soliditatea structurii, a zidurilor masive susţinute de contraforturi şi, mai ales, prin iscusita trecere de la corpul dreptunghiular al clădirii la absidele laterale şi la absida mare ce corespunde altarului, toate de formă semicirculară. [Corina POPA]
Inspirată din modelele mai arhaice şi mai austere din iconografia bizantină, pictura interioară, realizată în 1496 prin grija marelui ctitor, impresionează prin claritatea şi rigoarea desfăşurării iconografice, prin desenul viguros, gama cromatică cu acorduri grave, prin expresivitatea deloc stereotipă sau convenţională a personajelor.
Legenda Mănăstirii Voroneț
Este îndeobşte cunoscut faptul că voievodul moldovean a construit şi renovat multe biserici şi mănăstiri, dar povestea sacră a Voroneţului aduce, alături de Marele Ştefan, pe Cuviosul Părinte Daniil, unul din cei mai mari Sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru şi duhovnic vestit, cel care la Putna, într-o mică chilie săpată în piatră şi apoi, timp de 20 de ani la Voroneţ, a creat o mişcare isihastă fără egal pentru timpul său. Legenda “originii” Sfintei Mănăstiri Voroneţ uneşte pe vecie cele două mari personalităţi în destinul nostru naţional:
”Iară Ştefan-Vodă, mergând de la cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Şi bătând Ştefan-Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, au răspuns sihastrul să aştepte Ştefan-Vodă afară până ce şi-a istovi ruga. Şi după ce şi-au istovit ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-Vodă. Şi s-au spovedit Ştefan-Vodă la dânsul. Şi au întrebat Ştefan-Vodă pre sihastru ce va face, că nu poate să se mai bată cu turcii; închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui, numa, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii”[cronicarul Ion NECULCE].
Cuviosul Daniil Sihastrul, cel dintâi sfetnic duhovnic şi rugător către Dumnezeu al voievodului Ştefan, este înmormântat în pronaosul bisericii Mănăstirii Voroneţ. La numai 47 de ani de la săvârşirea din viaţă, este pictat ca sfânt pe faţada de miazăzi şi în Calendarul Ortodox din pridvor. Duhul său creator a vegheat şi veghează în continuare buna lucrare ce schimbă cele vremelnice cu cele stătătoare şi cele pieritoare cu cele ce rămân.[ arhimandrit Ioanichie BALAN]
Mănăstirea Prislop este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din România, fiind un important loc de pelerinaj ortodox și rugăciune. Acest lucru se datorează și părintelui Arsenie Boca, numit și Sfântul Ardealului, datorită minunilor pe care acesta a reușit să le realizeze, atât în timpul vieții, cât și după moartea sa.
Așezământul de la Prislop este situat în imediata apropiere a localității Silvașu de Sus, la aproximativ 30 de kilometri distanță de orașul Hunedoara și circa zece kilometri de orașul Hațeg.
Accesul spre lăcașul de cult este unul ușor întrucât drumul până la destinație este amenajat și asfaltat. Biserica de aici datează din secolul al XVI-lea și a fost declarată monument istoric.
În ciuda dimensiunilor ei modeste, specialiștii o consideră unul dintre cele mai importante biserici ortodoxe din Transilvania, dar și din întreaga țară. Anual, aici, ajung zeci de mii de pelerini, atrași de liniștea și frumusețea acestui loc.
Date istorice despre Mănăstirea Prislop
În secolul al XVI-lea mănăstirea ajunge în ruină, dar este rezidită, în anul 1564, de domnița Zamfira, fiica lui Moise Voievod, din Țara Românească. Tânăra ajunge aici după ce tatăl său ar fi fost ucis într-o luptă. Specialiștii spun, însă, că Zamfira trebuie să fi reconstruit mănăstirea, pentru că ea, în calitate de femeie, nu avea dreptul, la acea vreme să ctitorească o mănăstire de bărbați.
Piatra funerară a Zamfirei, a rezistat vremurilor, până în zilele noastre. Un secol mai târziu ar fi fost întemeiată, la Prislop, o școală pentru preoți și tot acum este semnalată prezența cunoscutului Sfânt Ioan de la Prislop.
Din secolul al XVIII-lea mănăstirea devine una greco-catolică, iar 1948 revine la ortodocși. Starețul mănăstirii devine Părintele Arsenie Boca, considerat „înainte văzător cu duhul” și făcător de minuni, mai ales după ce tot mai mulți oameni care fie au discutat cu părintele, fie s-au rugat lui, au mărturisit că rugile și dorințele le-au fost îndeplinite.
Legătura Părintelui Arsenie Boca cu Mănăstirea Prislop
În data de 25 noiembrie 1948 Nicolae Bălan, pe atunci Mitropolit al Ardealului, îl aduce aici pe ieromonahul Arsenie Boca care se afla la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Astfel, din anul 1948 starețul mănăstirii a fost Arsenie Boca, iar după ce lăcașul s-a transformat în mănăstire de maici (la mijlocul anilor 1950), a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forțat la București.
Arsenie Boca a stat, mai apoi, în mănăstire până în anul 1989, când a trecut la cele veșnice. Acesta a sculptat personal catapeteasma și a întreprins mai multe lucrări de renovare a bisericii și a mai multor clădiri. Acestea sunt și câteva motive pentru care, în prezent, Arsenie Boca este considerat cel de-al treilea ctitor al mănăstirii, iar trupul său este depus chiar în cimitirul Mănăstirii Prislop.
Pelerini din toate colțurile țării
Zi de zi, la mormântul Părintelui Arsenie Boca vin pelerini din toate colțurile țării, pentru a se ruga la căpătâiul celui numit Sfântul Ardealului. Mănăstirea Prislop a fost construită în cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea de către Sfântul Nicodim.
Locul desemnat pentru construirea acestei mănăstiri a fost ales departe de agitația cotidiană, lăcașul de cult fiind înconjurat de păduri falnice, ce se împletesc perfect cu liniștea și încărcătura spirituală, fiind un loc perfect pentru reculegere și reflectare.
Mănăstirea Prislop este denumită și „Silvaș” după satul Silvașu de Sus întâlnit ca mențiune pentru prima dată în documente din anul 1360. Se pare că pământurile e care se află mănăstirea aparținuseră familiei nobililor de Ciula, însă nu există date exacte, scrise, despre un eventual ctitor al lăcașului de cult.
La aproximativ 200 de metri de lăcașul actual de cult se găsește un loc denumit „La Mănăstirea Bătrână”, aceasta dovedește practic existența unei vechi mănăstiri din lemn în zonă.
Aproape de mormântul Părintelui Arsenie Boca poate fi vizitată și chilia săpată într-o stâncă, în secolul al XVI-lea. Aceasta a fost realizată de Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, iar peștera sa (una extrem de mică pentru ca cineva să locuiască efectiv), acolo unde a dus o viață de pustnic, după ce s-a retras din viața mănăstirii, este numită astăzi „Casa Sfântului”, fiind și ea un loc de pelerinaj pentru credincioșii care ajung aici.
Mănăstirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este un lăcaș monahal creștin ortodox, important centru cultural, religios și artistic. În anul 2021 autoritățile din județul Suceava au început marcarea traseului Via Mariae până la Mănăstirea Putna.
Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava. În scriptoria de la Putna au fost copiate manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.
Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Sfințirea sa a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”. Slujba de sfințire a fost oficiată de mitropolitul Teoctist. Acesta a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii în anul 1478. Incinta, turnul de la intrare și fortificațiile au fost terminate în 1481.
Biserica mănăstirii a fost devastată de oștile lui Timuș Hmelnițki. Lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Vasile Lupu în 1653, continuate de Gheorghe Ștefan (1653-1658) și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija, în 1662.
Ion Neculce descrie acest eveniment negru din istoria mănăstirii, pricinuit de întunecatul Timuș: „Vasilie-vodă, aproape de mazilie, a greșit lui Dumnezeu, că i s-au întunecat mintea spre lăcomie, de au stricat mănăstirea Putna, gândind că va găsi bani, și n-au găsit. Și s-au apucat să o facă de nou iarăși precum au fost, și nu i-au agiutat Dumnedzeu să o facă. Că au zidit-o numai din temelie din pământ pănă la ferestri, și i-au luat Dumnedzeu domnia. Că s-au sculat Gheorghie Ștefan logofătul cu oaste asupra lui și l-au scos din domnie. Iar plumbul cu careli au fost acoperită mănăstirea Putna l-au luat cazacii lui Timuș, a ginerelui Vasiliei-vodă, de l-au dus la cetate la Suceava, de au făcut glonțuri de pușcă, să apere cetatea Sucevii despre Gheorghie Ștefan-vodă. Ce știu că au apărat-o bine, că s-au osindit și Timuș pentru prada și jacurile ce au făcut pe la sfintele mănăstiri. Și s-au pus și el capul pe glonțu, precum scrie letopisățul. Și pre urmă au gătit mănăstirea Putna Gheorghie Ștefan-vodă, după ce au luat domnia, de este zidită precum să vede acum” (Ion Neculce, O samă de cuvinte, cap. XXVII). Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.
În anul 1871, cu ocazia „sărbătorilor de la Putna” (pe atunci în Ducatul Bucovinei), fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” de către Mihai Eminescu.
Arhitectura Mânăstirii Putna
Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter și etaj, pe a cărui fațadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racoviță, despre aceasta dând mărturie și stema de pe fațada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici și cu alți participanți la „Serbarea de la Putna” din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcție se numește „Turnul Eminescu“. Tot pe latura de est este situat și „Turnul clopotniței”, construit în anul 1882.
Paraclisul mănăstirii, așezat în partea vestică a incintei, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, a fost construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniță deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi spații. Paraclisul a fost pictat în tehnica „al fresco” în perioada 1980-1984 de artiștii-frați Mihail și Gavril Moroșan, stareț fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac.
Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de Habsburgi. Lucrările de reconstrucție au fost începute și supravegheate, în mare parte, de către patriarhul Teoctist Arăpașu în timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei.
Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ștefan este Turnul Tezaurului a cărui construcție a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt lăcaș. Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662.
S-au păstrat liniile arhitectonice inițiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice și renascentiste. Accesul în biserică se face prin cele două uși laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Ușa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o pisanie care amintește de lucrările de reconstrucție ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ștefan și Eustratie Dabija. Din camera mormintelor (gropnița) trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit în secolul al XVII-lea peretele desparțitor specific liniei arhitectonice ștefaniene. La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăsește și în ornamentația interioară.
Mănăstirea Cozia este o mănăstire ortodoxă din România situată pe Valea Oltului, în apropierea localității Călimănești, județul Vâlcea, aflată în arhiepiscopia Râmnicului. Este o ctitorie a marelui voievod al Țării Românești Mircea cel Bătrân, datând din anul 1388. Mănăstirea are hramul Sfânta Treime.
Concepută după planul trilobat, ea surprinde prin precizia și perfecțiunea realizării artistice. A fost sfințită la 18 mai 1388. Partea superioara a chenarelor de la ferestre, rozetele de deasupra lor și pictura din pronaos datează din timpul lui Mircea cel Bătrân. Pictura a fost renovată în 1517, în vremea lui Neagoe Basarab, când s-a făcut și fântâna care îi poarta numele, după cum se vede într-un fragment de inscripție.
Între anii 1706-1707 i-a fost adăugat pridvorul, s-a refăcut pictura din incintă și s-au adăugat cerdacurile, chiliile și s-a reconstruit havuzul cu apă (baptisteriul din fața bisericii). Toate acestea s-au făcut de către paharnicul Șerban Cantacuzino. Pictura originală se păstrează în naos, unde pe peretele de vest sunt pictați Mircea și fiul sau Mihail în costume de cavaleri, iar în stânga se află portretul lui Șerban Cantacuzino.
Catapeteasma bisericii Mănăstirii Cozia
Catapeteasma originală din lemn, a ars și a fost refăcută în 1794 din cărămidă, fiind zugrăvită în anul 1907. Crucea de pe turlă este din timpul lui Mircea, iar policandrele din naos și pronaos au fost dăruite mănăstirii de domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Implicarea domnitorilor Bibescu și Știrbei
Clădirile au fost refăcute de domnitorii Bibescu și Știrbei între anii 1850-1856. Tot atunci s-au construit și două pavilioane din care se mai păstrează cel din stânga, care a fost reședință domnească de vară.
În pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea și al monahei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei, decedată în 1605. Piatra funerară a domnitorului este o copie a celei originale și datează din 1938.
Topul celor mai vizitate mânăstiri din România
Mănăstirea Voroneţ
Mănăstirea Prislop
Mănăstirea Curtea de Argeş
Mănăstirea Putna
Mănăstirea Cozia
Mănăstirea Dragomirna
Mănăstirea Peştera Ialomiţei
Mănăstirea Mraconia