Știri

Este lege pentru cei care care nu stau la adresa din buletin. Decizia este deja obligatorie

Cătălin Predoiu ia atitudine față de un fenomen care a luat amploare. Ministrul de Interne a ținut să tragă un semnal de alarmă și să puncteze că cifrele care se regăsesc acum sunt unele record. Predoiu a declarat că o lege este deja în vigoare, iar poliția poate face și verificări.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a comunicat că se înregistrează o creștere semnificativă, de 112%, în ceea ce privește cererile pentru obținerea de vize de flotant la nivel național, comparativ cu alegerile de acum patru ani.

Ministrul a menționat că există județe cu cifre record. Cătălin Predoiu a evidențiat că conform legislației în vigoare, autoritățile de poliție efectuează verificări atunci când sunt sesizate în astfel de situații.

Aceste declarații au fost făcute de către Predoiu în cadrul unei videoconferințe cu prefecții din diferite județe, în contextul pregătirilor pentru alegerile locale.

„În ţară procentul este cu 112% mai mare decât la alegerile precedente. Sunt judeţe care au cifre record. Vreau să subliniez că, potrivit legii, organele de poliţie efectuează verificări atunci când sunt sesizate”, a spus Predoiu, într-o videoconferinţă cu prefecţii din judeţe privind alegerile locale.

Potrivit precizărilor sale, până în prezent, poliției i-au fost transmise 7.261 de solicitări referitoare la 6.879 de persoane. Cătălin Predoiu a spus că, în urma verificărilor, s-au descoperit nereguli în legătură cu 451 de persoane. Acest lucru reprezintă aproximativ 6,6% dintre cazurile verificate.

Ministrul a spus că este evident că fenomenul există și este generat de cei care organizează astfel de practici. El a spus că structurile Ministerului Afacerilor Interne își fac datoria.

Cătălin Predoiu susține că MAI nu face față
Cătălin Predoiu a spus că acest fenomen depășește puterea de intervenție a Ministerului.

El a spus că a transmis avertismente în trecut și că o face și acum.

„Deci fenomenul există, nu este generat din altă parte decât de la cei care organizează structura cu astfel de practici. Sigur, dumneavoastră, prefecţii, nu aveţi afiliere politică, la fel şi subprefecţii, sunteţi independenţi, însă e datoria mea să vă facem această informare, iar în continuare structurile MAI îşi fac treaba. Dar acest fenomen depăşeşte puterea de intervenţie a Ministerului Afacerilor Interne şi eu v-o semnalez ca atare. V-am spus-o şi data trecută, v-o spun şi acum. Văd că nu mai sunt reclamaţii legate de fenomen, dar el a crescut”, a precizat ministrul de Interne.

Cum se obține viza de flotant

Viza de flotant este un document oficial emis de către primării. Acesta confirmă locația de reședință a unei persoane în România. Cel care o solicită este necesară să demonstreze că locuiește într-o anumită locație și poate fi înregistrat oficial la acea adresă.

Pentru a obține viza de flotant, trebuie să te adresezi primăriei din zona în care dorești să-ți stabilești reședința. Conform infocons, e nevoie de următoarele documente și informații:

Cerere de viza de flotant: Poți obține un astfel de formular la primărie sau pe site-ul acesteia. Completează cererea cu datele tale personale.
Documente de identitate: De obicei, ai nevoie de actul tău de identitate, precum cartea de identitate sau pașaportul. De asemenea, trebuie să ai acte care să ateste că deții locuința respectivă sau că ai dreptul să locuiești acolo.
Dovada dreptului de folosință a locuinței: Poți avea nevoie de documente care să ateste că ai dreptul să locuiești la adresa respectivă, cum ar fi contractul de închiriere, titlul de proprietate sau adeverința de la proprietar.
Declarație pe proprie răspundere: Poți fi cerut să completezi o declarație care confirmă faptul că locuiești la adresa menționată și că nu ai altă reședință.
Alte documente: La cererea autorităților locale, pot fi necesare și alte documente, precum certificatul de naștere, certificatul de căsătorie sau alte documente care atestă situații specifice.

079
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.