Categories: Știri

Surpriza anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!

În urmă cu doar câteva zile, Alexandru Ciucu era surprins în compania noii sale iubite, pe care a ținut-o ascunsă până de curând. Acum, creatorul de modă a făcut un gest neașteptat față de Alina Sorescu, fosta sa soție.

Alexandru Ciucu nu parcurge cea mai bună perioadă din viața lui, fiind în plin proces de divorț cu Alina Sorescu, cu care duce o bătălie și pe custodia celor două fetițe pe care le au împreună. Cu toate astea, creatorul de modă pare să aibă parte și de clipe de fericire. În urmă cu aproape o săptămână, după premiera filmului „Nasty”, acesta a fost fotografiat în compania noii sale iubite, alături de care și-a petrecut noaptea în casa lui din Pipera, care în trecut era locuința familiei.

Deși s-au iubit cu ardoare și au făcut și doi copii, creatorul de modă și Alina Sorescu își aruncă vorbe dure cu fiecare ocazie. În ciuda certurilor care au dus la un scandal mediatic de amploare, Alexandru Ciucu încearcă să fie gentleman până la capăt. Bărbatul știe că familia este cea mai importantă, așa că, în ziua în care fiica sa cea mică, Raisa, și-a sărbătorit ziua de naștere, a cumpărat flori pentru ambele fetițe, dar și pentru fosta sa parteneră.

„Florile aduc mereu bucurie. Azi, de ziua Raisei am dăruit din nou fetelor câte un buchet de flori. La mulți ani, scumpa mea!”, a scris Alexandru Ciucu pe Instagram.

În clipul postat de creatorul de modă se află trei buchete, ceea ce înseamnă că și Alina Sorescu a primit flori. Sau să fie acestea pentru noua lui iubită?

Nu este pentru prima dată când designerul face astfel de gesturi. La fel s-a întâmplat și de ziua Carolinei, fiica cea mare, când bărbatul i-a cumpărat flori și fostei soții. În ciuda gesturilor care încearcă să aducă pacea între cei doi foști îndrăgostiți, Alina Sorescu spune că bărbatul face aceste lucruri doar pentru imaginea sa.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au decis. Designerul a dat vestea înainte de Paște: „Asta e cel mai important”

Alexandru Ciucu, surprins alături de noua iubită

În urmă cu câteva zile, creatorul de modă a fost surprins în compania Oanei Vlădescu, fosta co-prezentatoare a Marinei Almășan. După ce au apărut pozele în spațiul public, designerul a fost tranșant, fiind de părere că se încearcă o defăimare a imaginii sale, făcând aluzie la Alina Sorescu.

Cântăreața a făcut și ea declarații acide la adresa fostului soț, lăsând impresia că este ușurată că „adevărul iese întotdeauna la suprafață atunci când imaginea pe care dorim să o promovăm nu este și cea reală.”

Cristiana Furtuna

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.