Categories: Știri

Marțea Mare din Săptămâna Patimilor: ce trebuie să faci neapărat pe 30 aprilie

În tradiția ortodoxă, Săptămâna Mare (Săptămâna Sfântă sau Săptămâna Patimilor) este ultima săptămână a Postului Paștelui, respectiv săptămâna de dinainte de Paște. Include sărbătorile religioase: Duminica Floriilor, Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare.

Marțea Mare ne duce cu gândul la Judecata de Apoi prin cele două pilde: Pilda celor zece fecioare și Pilda Talanților. Află povestea acestor pilde, precum și tradițiile și obiceiurile legate de Marțea Mare.

Marțea Mare – Semnificația zilei
Sfânta zi de Marți din Săptămâna Patimilor ne aduce aminte de Pilda celor zece fecioare care este citită de către Sfinții Părinți. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica. (sursa: aici).

Tradiții și obiceiuri în Marțea Mare (Marțea Seacă)

În această zi, creștinii pot continua curățenia în case (începută din Lunea Mare), pot aerisi toate încăperile, pot spăla și curăța curțile și grădinile. Femeile pot spăla geamurile caselor, pot spăla rufe și pot călca, pregătindu-se astfel pentru Învierea Domnului. Curățenia în gospodărie trebuie finalizată în această zi, deoarece începând cu Miercurea Mare, creștinii nu mai au voie să muncească. Totodată, în Marțea Mare trebuie să ne spălăm pentru a îndepărta toate bolile de pe corpul nostru.

Tradiția spune că bărbații sunt obligați să își ajute nevestele la treburile casnice și să nu se sustragă de la acestea.

Fiind Săptămâna Patimilor, e important ca în aceste zile să nu te cerți, să nu bârfești, să ierți și să ceri iertarea păcatelor prin post și rugăciune.

Ce sărbătoare este pe 30 aprilie 2024 în calendarul creștin ortodox. Semnificația zilei de Marți din Săptămâna Patimilor

Pilda celor zece fecioare
“Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care, luând candelele lor, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau înțelepte, iar cinci erau neînțelepte. Cele neînțelepte, luând candelele lor, n-au luat cu ele untdelemn. Iar cele înțelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar, mirele întârziind, au ațipit toate și au adormit. Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deșteptat toate acele fecioare și au împodobit candelele lor. Și cele neînțelepte au zis către cele înțelepte: Dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înțelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați pentru voi. Deci, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele, și cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis. Iar mai pe urmă au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă! Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.” (Matei 25, 1–13)

Prin această pildă, Evanghelia ne oferă o învățătură legată de atitudinea religioasă a oamenilor: unii oameni sunt religioși și milostivi (atitudine reprezentată prin fecioarele care au venit cu candela cu ulei), și alți oameni sunt religioși, dar zgârciți, fără pic de milostenie (fecioarele care au adus candela fără ulei). Așadar, semnificația candelei este fecioria, iar untdelemnul este milostenia. Cei care pretind că au multe cunoștințe legate de religie, dar faptele lor nu reflectă deloc acest lucru, pot deveni niște oi rătăcite, individualiste și zgârcite. Uleiul curat din candelă semnifică iubirea noastră față de Iisus Hristos pe care o obținem prin post și rugăciune, precum și prin participarea la Sfintele Taine.

Pilda talanților

„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea, și cel cu doi a câștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit și stăpânul acelor slugi și a făcut socoteala cu ele. Și, apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat și, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Și răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei schimbătorilor de bani, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. Luați, deci, de la el talantul și dati-l celui care are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă!“ (Matei 25, 14-30)

Prin această pildă, înțelegem că Domnul îndeamnă pe oameni să facă milostenie, mai ales pe cei bogați, și îi cheamă pe toți la înmulțirea talanților sau a calităților proprii, pentru a simți bucuria pe care le-o dăruiește Hristos Domnul celor harnici și darnici. Pilda talanților se referă și la viața umană în general, la bucuria de a fi roditor, de a dezvolta sau de a cultiva talentul ori diferitele calități și a le pune în slujba semenilor.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.