Știri

„Testamentul” pe care i l-a lăsat Florin Piersic lui Dan Negru a fost dezvăluit. Iată ce a scris marele actor

Prin trei operații a trecut Florin Piersic, iar acum se află, sub strictă monitorizare a medicilor, la Spitalul Foișor. Prietenii și nu numai se roagă pentru sănătatea marelui actor, iar unul dintre ei este Dan Negru. Prezentatorul de la Kanal D are, însă, o relație specială cu titanul cinematografiei românești. Un mesaj al lui Florin Piersic pentru omul de televiziune este, de-a dreptul, grăitor în acest sens.

În urmă cu doi ani, Florin Piersic își lansa cartea, ”Viața este o poveste…”, iar Dan Negru îi făcea prezentarea, la târgul de carte „Gaudeamus”, într-un cadru plin de admiratori. Cel poreclit Regele audiențelor avea să facă ”onorurile”, iar actorul îi lăsa câteva rânduri emoționante, chiar pe cartea lui, pe care, din inimă, i-a dăruit-o.

Florin Piersic, mesaj de suflet pentru Dan Negru

Câteva rânduri, însă în care Florin Piersic a pus chintesența. ”Dănuțule, m-ai dus cu preșul, cu întâlnirea de la Hollywood! La anul sau poate peste doi, trei ani, adică la 90 ai mei, o facem! Îmi datorezi o întâlnire cu Clint Eastwood…

Dincolo de toate, sunt tare fericit că mi-ai fost alături atâția ani!

Prieten fără pereche! Nu uita că-ți datorez o revanșă la concursul de înot în…Dubai!!

Te iubesc fără final! Puștiul Florin Piersic”, este ”dedicația” pe care i-a dat-o marele actor lui Dan Negru.

Prezentatorul de la Kanal D își făcuse planurile, îi pregătise minuțios surpriza celui de la care trebuia să-și ia revanșa, pentru înotul din Dubai. Doar că n-a fost să fie.

”Florin rămâne cel mai mare actor român din toate timpurile, iar Hollywood rămâne cel mai important loc al actorilor, așa că anul ăsta mi-aș dori mult să unim aceste două branduri uriașe: Hollywood și Piersic.

Sperăm să o facem, ca de obicei, de Crăciun, în tradiționala deja întâlnire pe care o avem de mulți ani. Puștiul, Piersic, e pregătit. Anul trecut m-a bătut la un concurs de înot în Golful Persic. Anul ăsta, sper să-mi iau revanșa în Pacific”, declara Dan Negru

Cei doi aveau planuri mari pentru anul acesta, care vor fi, însă, anulate. Conferințe cu admiratorii la Roma, Londra și Madrid, dar și în România.

Florin Piersic a trecut prin trei operații

Florin Piersic trece prin momente grele! A ajuns la spital, la Cluj, direct de pe scenă. Și avea să treacă, apoi, prin trei operații. Medicii îl monitorizează, pentru că starea lui de sănătate nu este deloc bună.

Totul a început pe 29 aprilie, când Florin Piersic juca pe scena teatrului din Cluj și i s-a făcut rău. A ajuns la Spitalul Militar, unde a fost operat. Avea o infecţie la un genunchi, care s-a extins.

A fost transferat la Institutul Inimii, pentru a putea fi supravegheat minuțios, iar în ziua de Paște, 5 mai, Piersic era, din nou, operat.

La două zile distanță, era transferat, cu un avion SMURD, la Institutul Matei Balș, din Capitală. Pentru ca joi, 9 mai, să facă un RMN la o clinică privată, apoi să fie transferat la Spitalul Foișor, unde a suferit o a treia operație, în urma căreia i s-a scos proteza de genunchi.

0166
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.