Pensiile unor români vor creşte şi cu 90%, din luna septembrie, spune şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN.
Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023.
Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi intră în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe din septembrie.
Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei
Totodată, vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani, introdusă gradual.
De asemenea, stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani.
Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul
Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte
VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.
Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.
Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).
Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.
Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.
Câţi bani primeşte la pensie dacă ai făcut facultatea
Noua lege a pensiilor prevede că anumite categorii de români vor primi puncte în plus la pensie, care se transformă în bani, dacă îndeplinesc anumite condiţii.
Iată care sunt categoriile de români care vor beneficia de puncte în plus:
– cei care au terminat facultate, masterat
– cei care au făcut armata
– cei care au luat sporuri, prime, premiii
– cei care au făcut ore suplimentare
– mamele cu un copil până la vârsta de 16 ani sau adoptă un copil sau are un copil adoptat de care se ocupă până la 14 ani
– cei care au peste 25 de ani contributivi
4 ani de facultate: 0,25 puncte x 4 ani = 1 punct.
De la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei.
Daniel Baciu, despre pensiile românilor care cresc cu 90%
Daniel Baciu adaugă faptul că doar pensionarii care au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani vor beneficia de aceste creşteri foarte mari.
„Mai mult de trei milioane de oameni vor fi (cu majorări – n.r.), pentru că practic, punctele de stabilitate vor aduce acel plus față de ceea ce se întâmplă în momentul de față.
Este un plus pe care noi îl acordăm pensionarilor care au un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani.
Vor fi mulți pensionari care în momentul de față sunt în zona indemnizației social şi care vor ieși din această zonă.
Acolo unde avem un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, chiar și de peste 80%-90%”, a anunţat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, marţi, într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN.