Categories: Știri

Ce se întâmplă dacă spargi un produs în Lidl sau Kafland

Dacă ai avut vreodată o experiență neplăcută și din greșeală ai spart sau deteriorat un produs de pe rafturile din Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan sau oricare alt supermarket, trebuie să ai în vedere că – în funcție de politica fiecărui retail, dar și în funcție de circumstanțele în care s-a ajuns la deteriorarea produsului – consecințele pot varia. Iată ce ai de făcut în cazul unui astfel de accident. Ești obligat sau nu să achiți contravaloarea?

Oricui i se poate întâmpla un astfel de incident. Fie din neatenție, fie în cazul în care comerciantul nu a respectat securitatea produselor conform legii, întreaga vină nu poate fi atribuită clientului. Prin urmare, iată ce trebuie să ai în vedere dacă te vei afla într-o astfel de situație.

Conform legii, raioanele cu produse fragile trebuie să aibă o măsură de protecție în plus față de celelalte secțiuni – pentru prevenirea accidentelor. Totodată, în legea care face referire la amplasarea mărfurilor pe raft este menționată distanța dintre rafturi – aceasta trebuie să fie de cel puțin 1,4 metri – reguli care intră în responsabilitatea comerciantului.

Cu cât supermarketul este mai mare, cu atât distanța dintre rafturi crește. Astfel, comerciantul are obligativitatea de a face tot ceea ce este necesar pentru protejarea produselor și asigurarea la raft.

1,4 m – pentru suprafețe de până la 100 m²;
1,6 m − pentru suprafețe de la 100 până la 150 m²;
-2 m − pentru suprafețe de la 150 până la 400 m²;
2,5 m − pentru suprafețe de la 400 m².

Spre exemplu – la raionul de băuturi – ce trebuie să facă un client dacă a atins o sticlă, aceasta a căzut și s-a spart? Raionul cu băuturi trebuie să fie echipat cu o bară specială pentru stabilizarea produselor. Astfel, primul pas spre soluționarea cazului este să informezi personalul magazinului. În cazul în care raionul respectiv nu dispune de această măsură de siguranță a mărfurilor, clientul care a produs pagubele este scutit de responsabilități – adică nu este nevoit să plătească produsele sparte.

În cazul în care nu ai reușit să ajungi la o înțelegere cu lucrătorii comerciali, este indicat să soliciți cartea de reclamații și să detaliezi acolo cum s-a petrecut nefericitul eveniment. Dacă acele produse erau asigurate cu o bară de protecție și dacă incidentul s-a produs exclusiv din vina clientului, abia atunci acesta poate fi tras la răspundere.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.