Anca Molnar va fi condusă pe ultimul drum astăzi. Celebra make-up artistă din Timișoara a murit după ce a luptat cu o boală nemiloasă, lăsând în urmă numai durere.
Soțul Ancăi a postat un mesaj emoționant în memoria acesteia. Bărbatul plânge la căpătâiul soției sale, împreună cu fiul lor, care a rămas orfan de mamă de la o vârstă fragedă.
Claudiu, soțul Ancăi Molnar, a publicat în mediul online ultima conversație pe care a purtat-o cu make-up artista, înainte ca aceasta să moară.
Decesul Ancăi Molnar, make-up artista vedetelor, în vârstă de doar 35 de ani, a cutremurat astăzi o țară întreagă. S-a stins din viață după o lungă și dureroasă luptă cu cancerul, lăsând în urma ei un soț îndoliat și un copil care va crește de acum fără mamă. La scurt timp după ce a anunțat că partenera lui de viață a decedat, Claudiu, soțul Ancăi, a făcut un gest copleșitor.
Pe rețelele de socializare, Claudiu Molnar a făcut publică ultima conversație pe care a purtat-o cu Anca, pe WhatsApp.
Din spital, make-up artista îi spunea partenerului ei de viață că îl iubește și îl ruga să mai reziste de dragul ei, promițându-i că se va face bine în curând.
Bărbatul a asigurat-o că nu se lasă doborât de lupta prin care au trecut împreună în ultima perioadă, însă, după acest mesaj, nu a mai primit un răspuns de la Anca.
„Te iubesc enorm. Tu ești puterea mea. Te rog să mai reziști puțin… mâine sunt ca nouă”, i-a scris Anca Molnar soțului ei.
„Te iubesc. Rezist oricât e nevoie”, a fost răspunsul pe care Claudiu i l-a dat Ancăi, acestea fiind și ultimele mesaje pe care și le-au trimis, înainte ca make-up artista să se stingă.