Detalii mai puțin cunoscute din familia celebrului numerolog Mihai Voropchievici. Știut drept ”omul cu cifrele”, specialistul în numerologie este un familist convins. Are o familie frumoasă și unită, pe care a reușit să o țină departe de ochii publicului. Împreună cu soția lui are trei copii, două fete și un băiat, care le sunt mereu aproape, conform impact.ro.
Specialist în arte divinatorii – astrologie, numerologie, chiromanție si cartomanție – Mihai Voropchievici este cunoscut de o țară întreagă. El participă de ani buni la emisiuni televizate, acolo unde are, de fiecare dată, păreri pertinente. Reușește să explice telespecatorilor multe dintre tainele numerologiei, pe care le stăpânește la perfecție. Acesta este Mihai Vorpcheivici, cel din fața camerelor. În viața particulară, însă, bărbatul de 67 de ani este este extrem de discret. A preferat să-și țină familia departe de lumina reflectoarelor, potrivit wowbiz.ro.
În fotografiile postate de Voropchevici pe pagina sa de socializare se poate observa cu ușurință că cele mai fericite momente sunt cele petrecute alături de famila sa. Ne dăm seama după zâmbetele largi pe care le afișează cei din imagini. În una dintre ele numerologul este alături de soția sa și cele două fiice.
La sfârșitul anului trecut, Mihai Vorpchievici a avertizat, pentru anul 2020, că ar trebui să avem grijă la sănătate și la partea de ralaționare, într-un interviu la Antena 3. Iar dacă ar fi să comparăm cele spuse de el cu ce se întâmplă acum în întreaga lume, legat de pandemie, am putea foarte ușor să facem o corelație.
În numerologie cifra destinului unei persoane se calculează adunând toate cifrele din data nașterii ei. De exemplu: pentru o persoană născută pe 01.01.1977 cifra destinului va fi 1+1+1+9+7+7=26. Rezultă 2+6=8. Opt este cifra destinului respectivei persoane.
Sunt 9 cifre ale destinului, de la 1 la 9, iar fiecare dintre ele are caracteristici diferite.