Știri

Cum știm dacă cineva ne umblă în telefon? Semnele pe care mulți români le ignoră

Multă lume ignoră acest semn important, însă el ne poate arăta că vineva umblă prin telefonul nostru! Dacă nu suntem atenți și ignorăm acest semnal de alarmă, este foarte posibil să ne trezim cu toate datele din telefon furate!

Cu toții facem tot posibilul pentru a ne proteja în fața hackerilor. Cum mai toate tranzacțiile pe care le facem sunt acum online, există riscul ca cineva să umble prin telefonul nostru și să ne fure toate datele, inclusiv pe cele bancare. Astfel, trebuie să fim foarte atenți la diversele semnale de alarmă ce ne pot indica faptul că telefonul nostru a fost compromis.

Cum telefoanele mobile sunt atât de tentante, hackerii pot infecta dispozitivul cu malware. Mai precis, ei instalează keyloggeri pe telefon, iar hackerii pot, cu ajutorul acestora, să monitorizeze activitatea de pe telefonul nostru!

Astfel, ei pot afla datele noastre de conectare la diferite site-uri, ori aplicații. Mai mult decât atât, ei ne pot folosi telefoanele pentru a genera criptomonede, iar, astfel, vor încetini masiv viteza aparatelor.

Cum ne putem da seama că cineva ne umblă în telefon

Există câteva indicii care ne pot indica faptul că telefonul nostru a fost compromis. În primul rând, el va începe să funcționeze mai greu! Motivul pentru care telefonul devine mai lent este faptul că, în fundal, programul malware lucrează constant. Acest lucru poate provoca și încălzirea excesivă a telefonului nostru.

Experții ne sfătuiesc să verificăm aplicațiile din telefonul nostru, iar dacă vedem ceva ce nu am instalat, este posibil să existe o problemă. De asemenea, dacă observăm mesaje text pe care nu ne amintim dacă le-am trimis chiar noi, este posibil ca telefonul nostru să fi fost infectat cu un malware.

Un alt posibil indiciu poate fi și numărul de pop-up-uri care ne apar pe ecrane! Dacă începem să observăm astfel de reclame, există riscul ca în dispozitivul nostru să fie instalat un malware, ori un spyware. Cel mai bine este să verificăm constant telefonul nostru, pentru a evita probleme de acest fel.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.