Magazin

Calendar ortodox 19 iunie 2024. Astăzi nu se spală haine. Rugăciunea celor care și-au pierdut orice speranță

Pe 19 iunie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Iuda, unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Hristos. În această zi, este bine să rostești rugăciunea către Sf Apostol Iuda, care face adevărate minuni pentru cei care și-au pierdut orice speranță și sunt copleșiți de disperare.

Sărbători religioase 19 iunie 2024
Ortodoxe: Sfântul Apostol Iuda; Lăsatul secului pentru Postul Sfinților Petru și Pavel

Greco-catolice: Sf. ap. Iuda Tadeul

Romano-catolice: Ss. Romuald, abate; Iuliana Falconieri, fc.

Calendar ortodox 19 iunie 2024. Cine a fost Sfântul Apostol Iuda
Sfântul Iuda a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Hristos. Se numără printre frații Mântuitorului, adică fiii dreptului Iosif pe care acesta îi avusese din căsătoria anterioară cu Salomeea, potrivit crestinortodox.ro. Abia după ce dreptul Iosif a rămas văduv, i-a fost dată în grijă Maica Domnului.

Sfântul Apostol Iuda a predicat Evanghelia în ludeea, Samaria, Galileea, Idumeea, Siria, Arabia, Mesopotamia și Armenia. Ajungând să predice în ținutul Muntelui Ararat, a fost prins de păgâni, răstignit și omorât cu săgeți.

Calendar ortodox 19 iunie 2024. Rugăciune către Sfântul Apostol Iuda
O, Sfinte Iuda Tadeu, ruda a Domnului nostru Iisus Hristos, apostol și martir glorios, strălucit în virtuți și puternic în minuni, credincios și grabnic ajutător al celor ce te cinstesc și se încred în tine, privește cu ochi milostivi la cel ce astăzi aleargă la tine și cere mijlocirea ta.

Tu ai dobândit de la Dumnezeu darul de a ajuta îndeosebi pe acei care au pierdut aproape orice speranță și se află în pragul disperării. Privește deci la mine și vezi în ce strâmtorare mă aflu. Viața mea este o viață de suferință. Zilele mele sunt pline de durere și necaz, sufletul meu este o mare amărăciune. Cărările mele sunt pline de suspine și lacrimi și griji mistuitoare care îmi macină toată puterea de viață.

Neliniștea, disperarea și lipsa de încredere în ajutorul de sus îmi copleșesc de multe ori sufletul, astfel încat mi se pare ca mila dumnezeiască m-ar fi părăsit. Atunci sufletul meu se umple de întuneric, credința se clatină, inima mea slăbește și disperarea se furișează în suflet vrând să se facă stăpână peste mine, O, Sfinte Iuda Tadeu, tu nu mă poți lăsa în starea aceasta. La tine alerg, pe tine te rog, ajută-mi. Ascultă te rog, rugămintea mea! Nu mă voi departa de tine până când nu mă vei asculta.

Grabește-te și vino-mi te rog în ajutor și nu mă lăsa, ca încrederea mea în tine sa fie rușinată. Fie ca prin mijlocirea ta să se preamarească și întru mine nesfarșita milostivire a lui Dumnezeu. Ascultă-mi rugăciunea mai ales în necazul meu cel mare pe care îl am acum și dă-mi grabnicul tău ajutor în (aici se marturiseste necazul).

Nu lăsa ca sufletul meu să rămână zdrobit de aceasta lovitură a durerii și să cadă în disperare. Asculta-mă o, Sfinte Iuda Tadeu, împlinește-mi rugămintea și eu iți voi fi recunscător în toate zilele mele. Te voi cinsti ca pe cel mai de seama ajutător al meu. Voi mulțumi lui Dumnezeu pentru mijlocirea ta și voi răspândi pe cât îmi va sta în putere cinstirea ta între oameni. Amin.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.