Știri

Când intră pensia pe luna iulie. De ce sunt vești bune pentru pensionarii care iau bani pe card

Mai este puțin timp până când vor intra pensiile pentru iulie, iar luna aceasta vine cu vești bune pentru pensionarii care iau banii pe card. Pe card, pensia intră pe 12 iulie la toți pensionarii. 13 și 14 iulie sunt zile de weekend.

Aproape jumătate din pensionarii din România primesc pensiile pe card. Vorbim despre 2.500.000 de persoane care trebuie să știe că luna aceasta vine cu vești bune.

Ceilalți 2.500.000 de pensionari vor primi banii de pensie de la poștaș între 2 și 10 iulie.

Potrivit legii, pensiile intră pe card în zilele de 12-14 ale fiecărei luni, motiv pentru care Casele de Pensii au anunțat momentul în care vor fi alimentate cardurile.

Cum 13 și 14 sunt zile de sâmbătă și duminică, toți pensionarii vor primi pensiile mai devreme în aceeași zi, pe 12 iulie.

Casa de pensii a explicat, oficial, cum se face acest lucru și ce bănci sunt implicarea în distribuirea banilor pe card.

În vederea încasării pensiilor prin cont curent personal, pensionarii se adresează direct instituțiilor financiar-bancare, solicitând deschiderea contului.

Contul se deschide pe numele clientului beneficiar de drepturi bănesti sau a reprezentantului său legal, la solicitarea acestuia sau, după caz, la cererea mandatarului desemnat de acesta prin procură specială, emisă conform legii.

Dupa deschiderea contului, persoana interesată trebuie să se adreseze casei teritoriale de pensii de care aparține, cu o cerere insoțită de o copie a extrasului de cont. Aceste acte pot fi transmise, prin poștă, în original, în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Având în vedere faptul că luna aceasta ziua de 13 va cădea într-o sâmbătă, pensionarii vor lua banii pe card chiar de vineri, 12 iulie.

Când se dă pensia reclaculată?

Reamitim că în aceste zile, Casele de pensii reclaculează 5.000.000 de pensii. Newsweek a scris că primii pensionari află ce pensie iau la recalculare din luna iulie, după data de 10, potrivit calendarului recalculării pensiilor.

Un număr de 3.000.000 de pensii vor crește. Restul pensiilor vor rămâne la valoarea actuală. Chiar dacă pe baza recalculării ar trebui să ia o pensie mai mică, legea pensiilor spune că nicio pensie nu va scădea.

Ministrul muncii, dar și șeful casei de Pensii ne-au asigurat că cel mai important lucru la recalculare îl reprezintă numpărul mare de ani munciți.

Cu cât un penionar a muncit mai mult peste 35 de ani cu atât va primi o pensie mai mare.

Cine a muncit peste 35 de ani primește un punct bonus (de stabilitate) pentru fiecare an petrecut în câmpul muncii. De aceea, atunci când apar creșteri uriașe de pensii la pensionarii cu puțini ani munciți trebuie să vedem care e explicația.

Formula de recalculare

VPR (81 lei) X numărul de puncte.

Puncte: contributivitate + stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate: anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate (0,25 uncte de fiecare an).

Puncte stabilitate:
– 0,50 puncte/an, pentru anii munciți din intervalul 26 – 30 ani;

0171
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.