Astrologul Cristina Demetrecu a prezentat horoscopul pentru săptămâna 24-30 iunie 2024, în emisiunea Vorbește Lumea. În următoarele zile, Saturn devine retrograd, Luna Neagră intră în Balanță și Uranus se apropie de
Multe surprize sunt și săptămâna aceasta. În primul rând, că va mai retrograda o planetă. Este vorba despre Saturn, pentru următoarele patru luni. Saturn retrogradează în Pești, acolo unde vorbește foarte mult, despre subconștientul nostru, despre tot felul de procese oculte care ar putea să iasă la suprafață, pentru că ele sunt cauzele unor blocaje de care oamenii se plâng și care nu pot fi rezolvate decât prin a vindeca trupul, mintea și sufletul concomitent. Într-un fel ne ajută, pentru că se pot precipita anumite situații și atunci omul, când nu mai poate, se duce cumva să caute. Mai multă atenție la latura noastră interioară și fiecare componentă a noastră trebuie să primească energie.
Apoi vorbim despre Lilith, care iese din zodia Fecioarei și va intra în zodia Balanței pentru următoarele nouă luni. Scăpăm de frici, scăpăm de critică, de tendința de a despica firul în patru, de unele griji legate de probleme medicale, de erori de interpretare, că fiecare, mai nou, e medic și are senzația ori că moare, ori că e cel mai sănătos.
Dar Luna Neagră intră în zodia Balanței, o zodie despre care știm că este semnul echilibrului. Dar mare atenție că și pe fondul eclipselor Luna Neagră accentuează exact ceea de ce se teme omenirea în momentul de față: extremismul. Balanța este și zodia căsătoriei, a relațiilor, a parteneriatelor și Luna Neagră poate să strice puțin aici, dar pe fiecare dintre noi ne poate influența și ne face să trecem dintr-o extremă în cealaltă.
Și mai este un aspect: Uranus se apropie pentru următoarele patru luni de o stea Algol. O stea fixă. Asta nu este neapărat bine, nu este bine pentru cee ace înseamnă karma colectiv negativă. Adică există un impact neplăcut asupra unor grupuri. Probabil că în următoarea perioadă vom simți puțin mai multă agitație datorită acestui aspect.