Categories: Știri

Împăcarea verii. CRBL și fosta soție, vacanță la câteva luni de la divorț? : „Ne întoarcem de unde am plecat”

CRBL și fosta soție, vacanță la câteva luni de la divorț? Artistul se bucură acum de burlăcie, după ce el și Elena au divorțat după 16 ani. Acum, se axează pe carieră, dar și pe creșterea fetei pe care o au împreună. Recent, cântărețul a dezvăluit ce planuri are pentru perioada ce urmează.

CRBL și fosta soție, vacanță la câteva luni de la divorț? Artistul vrea să meargă într-o vacanță cu fiica lui, însă nu știe unde și când, pentru că este foarte aglomerat. Nu știe nici dacă va merge singur sau alături de o altă persoană, însă un lucru este cert, nu va merge împreună cu Elena.

„Nu știu ce am să fac și cum am să fac, dacă plec singur sau însoțit, cert este că vreau să plec, vreau să fug. Este evident că deja îmi fac planurile cu Alessia să vedem unde mergem, ce facem vara asta, pe unde mergem să ne bălăcim.

Dar nu știu, pentru că timpul nu mă lasă să am atât de multe oportunități, atât de multe variante. Așa că o să mă duc nu știu când și nu știu unde, dar sper să reușesc să merg”, a declarat CRBL, conform Click.ro.

Întrebat dacă există sau nu posibilitatea ca el și fosta sa soție, Elena Viscu, să meargă împreună într-o vacanță alături de fiica lor, Alessia, acesta a dat un răspuns clar. „Nu cred că putem să facem treaba asta, pentru că înseamnă că ne întoarcem de unde am plecat”, a mai spus artistul.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.