Știri

Ce studii se adaugă vechimii în muncă și cum poți verifica dacă s-au plătit contribuţiile pentru pensie

Vechimea în muncă este reprezentată de perioadele în care se datorează contribuții la sistemul public de pensii, potrivit legii, însă există și perioade care pot fi asimilate vechimii.

Noua lege a pensiilor prevede în mod clar perioadele care pot fi considerate asimilate vechimii în muncă.

În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate vechimii în muncă acele perioade în care asiguratul (art. 14 din noua lege a pensiilor):

a) a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;

b) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

c) a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;

d) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;

e) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani.

Ce se întâmplă cu cei care au absolvit cursurile a mai multe facultăți
Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de acelaşi nivel beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de acelaşi nivel, la alegere.

Perioadele în care persoanele au urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar se valorifică numai în situaţia în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate.

Cu alte cuvinte, dacă în perioada studiilor cursantul a avut și un loc de muncă pentru care a plătit contribuții către stat, în calculul vechimii se va ține cont doar de contribuțiile plătite pentru locul de muncă, nu și de cele în care au fost efectuate studiile.

Studiile de masterat se adaugă la vechimea în muncă. Dar cele de doctorat?
Aplicând cuvântul legii de mai sus (art. 14 lit. a) din noua lege a pensiilor) putem deduce că perioada în care sunt frecventate cursurile de masterat și se obține o diplomă în urma acestora sunt considerate vechime în muncă, dacă studentul nu frecventează simultan și un loc de muncă.

Potrivit legii actuale a pensiilor, valabilă până la data de 1 septembrie 2024 când intră în vigoare noua lege a pensiilor, la stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei, doar studiile de licență și cele de doctorat sunt luate în considerare, potrivit legislației în vigoare. Mai exact, studiile de licență sunt recunoscute potrivit Legii actuale a pensiilor, iar studiile doctorale sunt recunoscute potrivit Legii educației.

Reamintim că studiile vor fi luate în calcul numai dacă în perioadele respective studenții nu au fost în situația de a fi asiguraț iîn sistemul de pensii (o persoană este asigurată, de exemplu, dacă a lucrat ca salariat în timpul studiilor).

Orice salariat din România îşi poate crea un cont de utilizator pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP) pentru a afla ce vechime în muncă a acumulat pentru pensia de stat. Odată creat contul, poţi afla rapid vechimea acumulată, prezentată fie ca situaţie lunară, fie ca situaţie anuală.

Înainte de orice, trebuie să îţi faci un cont online pe site-ul CNPP, pentru a putea vedea vechimea ta în muncă din evidenţele autorităţilor. În acest sens, se completează un formular online care apoi trebuie tipărit şi prezentat, împreună cu actul de identitate (original şi copie), la orice casă locală de pensii. Ulterior, vei primi un e-mail prin care vei putea seta parola contului, după care vei putea accesa efectiv contul tău din site-ul CNPP.

1. Primul pas este autentificarea în contul de utilizator. Apeşi pe butonul „Autentificare” din colţul din dreapta-sus al site-ului www.cnpp.ro. Se va deschide o pagină în care vei introduce e-mail-ul şi parola pe care le-ai setat pentru contul tău, iar apoi vei apăsa pe „Autentificare”.

2. Odată intrat în cont, vei avea la dispoziţie un meniu în partea stângă a paginii. În meniu, selectezi „Datele mele din sistemul public de pensii”.

3. În acea secţiune, poţi alege fie un document cu stagiile lunare de cotizare înregistrate în evidenţele CNPP începând cu aprilie 2001, fie un document cu stagiile anuale de cotizare. Intri pe stagii lunare sau pe stagii anuale şi apoi apeşi pe „Generează raport actualizat”.

4. Diferenţa este că în primul fişier poţi vedea situaţia vechimii lună cu lună (zile lucrate, venituri, condiţii de muncă, punctaj, angajatorii care au cotizat pentru tine, vechime totală de muncă acumulată), din aprilie 2001 şi până în prezent, iar în al doilea poţi vedea doar situaţia anuală (fără detalii lunare). Dacă vrei să vezi situaţia anterioară lunii aprilie 2001, trebuie selectat „Informaţii din carnetul de muncă” şi apăsat pe „Generează raport actualizat”. De ce? Pentru că din aprilie 2001 s-a renunţat la vechile carnete de muncă şi s-a trecut la evidenţa electronică a muncii (datele raportate de angajatori prin declaraţia 112).

5. După ce ai solicitat generarea unui raport actualizat (sau a mai multor rapoarte), trebuie să aştepţi câteva minute până se generează efectiv în sistem şi devine disponibil în contul tău. Când un raport este gata, primeşti un e-mail de notificare şi raportul îl poţi descărca, în format PDF, din contul de pe site-ul CNPP. Mai precis, te duci înapoi în pagina în care ai cerut generarea raportului şi vei găsi acolo fişierul descărcabil.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.