Categories: Știri

Pensiile recalculate pentru a doua oară. S-a dat ordin la Casa de Pensii. Termen, februarie 2025

Veniturile anumitor pensionari vor fi majorate în două tranșe, iar noi bonusuri vor fi acordate în urma actualizărilor recente. Află cine sunt beneficiarii acestor majorări și cum poți profita de noile reglementări

Șeful Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a explicat că în prima etapă a implementării noii legi a pensiilor, Legea 360/2023, toți cei aproximativ cinci milioane de pensionari vor beneficia de recalcularea pensiilor.

Dintre aceștia, peste trei milioane vor experimenta creșteri semnificative ale pensiilor lor, datorită introducerii punctelor de stabilitate.

Aceste puncte sunt acordate ca bonus pentru cei cu stagii de cotizare mai mari de 25 de ani, conform noilor reglementări. Prima etapă va include toate pensiile din sistemul public aflate în plată.

„În etapa I beneficiază toți cei aproximativ cinci milioane de pensionari, toată lumea va primi pensiile recalculate. Dintre aceștia, peste trei milioane de pensionari vor avea măriri ale pensiilor, unele foarte mari, spectaculoase. Aici mă refer la punctele de stabilitate, care este o noutate în această nouă lege a pensiilor: cine realizează stagii de cotizare mai mari de 25 de ani va primi, ca un bonus, aceste puncte de stabilitate. Așadar, în etapa I vor intra absolut toate pensiile din sistemul public aflate în plată.

Pentru etapa II, vorbim numai despre acei pensionari care au avut aceste sporuri nepermanente, care, în momentul de față nu sunt luate în calcul la pensie. Acest lucru se va întâmpla, avem termen 6 luni, de la 1 septembrie, când intră legea în vigoare, ca noi să le calculăm din oficiu. Este vorba despre acordul global, care este cel mai mare spor, aici se vor vedea cele mai mari creșteri. Avem termen până în februarie 2025 să recalculăm toate aceste pensii, noi îi spunem a doua mică recalculare.

Prima recalculare vizează absolut toți pensionarii, iar de a doua beneficiază doar acei pensionari care au lucrat în acele sectoare de activitate care au avut sporuri cu caracter nepermanent: al 13-lea salariu, ore suplimentare, premii, acordate în mod sporadic”, a declarat șeful CNPP.

În etapa a doua a reformei pensiilor, vor fi afectați doar pensionarii care au beneficiat de sporuri nepermanente
Daniel Baciu a explicat că în etapa a doua a reformei pensiilor vor fi afectați doar pensionarii care au beneficiat de sporuri nepermanente, care în prezent nu sunt incluse în calculul pensiei.

Recalcularea acestor pensii se va face automat în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii, pe 1 septembrie. Sporurile incluse, precum acordul global, sunt cele mai semnificative și vor duce la creșteri substanțiale ale pensiilor.

Termenul limită pentru această recalculare, denumită „a doua mică recalculare,” este februarie 2025.

Pentru etapa II, vorbim numai despre acei pensionari care au avut aceste sporuri nepermanente, care, în momentul de față nu sunt luate în calcul la pensie. Acest lucru se va întâmpla, avem termen 6 luni, de la 1 septembrie, când intră legea în vigoare, ca noi să le calculăm din oficiu. Este vorba despre acordul global, care este cel mai mare spor, aici se vor vedea cele mai mari creșteri.

Avem termen până în februarie 2025 să recalculăm toate aceste pensii, noi îi spunem a doua mică recalculare. Prima recalculare vizează absolut toți pensionarii, iar de a doua beneficiază doar acei pensionari care au lucrat în acele sectoare de activitate care au avut sporuri cu caracter nepermanent: al 13-lea salariu, ore suplimentare, premii, acordate în mod sporadic”, a declarat șeful CNPP.

El a adăugat că, în această etapă, majorările nu vor fi la fel de semnificative ca în prima etapă, unde se acordă punctele de stabilitate tuturor pensionarilor cu stagii de cotizare de peste 25 de ani.

De la 1 septembrie, se va aplica termenul de șase luni pentru recalcularea pensiilor din oficiu

Daniel Baciu a menționat că adeverințele privind sporurile sunt primite frecvent la ghișeele Caselor teritoriale de Pensii.

Acesta a explicat că, de la 1 septembrie, se va aplica termenul de șase luni pentru recalcularea pensiilor din oficiu și pentru acordarea drepturilor legale aferente sporurilor.

„Aceste adeverințe le primim în mod frecvent la ghișeele caselor teritoriale de pensii. E acest termen de șase luni, pe care le recalculăm din oficiu și primesc drepturile legale care li se cuvin pentru aceste sporuri, începând cu data de 1 septembrie, însă nu există un termen anume.

Ei pot veni oricând la ghișeele caselor teritoriale de pensii să depună aceste adeverințe cu aceste sporuri. Acolo unde angajatorii sunt în activitate și funcționează, chiar dacă foștii angajați sunt pensionari și nu mai fac parte din salariați, angajatorii sunt obligați, conform Codului Muncii, să elibereze aceste adeverințe pentru foștii salariați”, a mai spus Daniel Baciu.

Șeful CNPP a menționat că au apărut dificultăți legate de tarifele impuse pensionarilor care au lucrat până în 2001 și care trebuie să prezinte documentele necesare. Unele Case de Pensii au cerut sume de până la 6.000 de lei pentru aceste documente.

Baciu a explicat că, în cazul angajatorilor care nu mai sunt activi, arhivele au fost preluate de operatori privați, ceea ce a generat probleme.

El a adăugat că au fost primite plângeri de la pensionari și că Ministerul Muncii a sesizat problemele legate de tarifele excesive și nejustificate.

„Acei angajatori care nu mai sunt în activitate, acolo arhivele au fost preluate de acei operatori privați și acolo sunt probleme și am avut și noi sesizări din partea pensionarilor. A fost o anchetă în curs din partea Oficilui Concurenței.

A fost sesizat de către Ministerul Muncii, unde sunt niște tarife mari, nejustificate, pensionarii nu-și permit să plătească asemenea sume. Organele abilitate ale statului ar trebui să ia măsurile legale care se impun, pentru că nu e normal ca acești operatori să practice asemenea tarife”, a mai spus Daniel Baciu.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.