Categories: Știri

Mircea Lucescu e noul selecţioner al României

Mircea Lucescu e noul selecţioner al României! Anunţul oficial va fi făcut de Federaţia Română de Fotbal. Il Luce e cel care speră că îi va califica pe tricolori la World Cup 2026, competiţie transmisă exclusiv de Antena 1.

Antrenorul de 79 de ani este cel care îl va înlocui pe Edi Iordănescu. Il Luce a devenit prima ţintă a lui Răzvan Burleanu, după ce Gică Hagi a refuzat din nou naţionala.

Mircea Lucescu e noul selecţioner al României
După negocierile maraton de luni, Mircea Lucescu a fost convins să semneze. O conferinţă de presă prin care va fi prezentat Il Luce va avea loc marţi, 6 august.

Mircea Lucescu va fi la al doilea mandat pe banca echipei naţionale, după cel din perioada 1981-1986, înregistrând 24 de victorii, 19 remize şi 15 eşecuri, în cele 58 de meciuri adunate.

Lucescu are în cont şi performanţa de a califica România la EURO 1984, unde a ajuns dintr-o grupă din care au mai făcut parte talia, Suedia, Cehoslovacia și Cipru.

Gică Hagi, încântat că Mircea Lucescu va fi selecţionerul României
Gică Hagi a refuzat propunerea FRF, dar este încântat că Mircea Lucescu va fi selecţionerul României. El a avut prima reacţie după meciul Farul – Poli Iaşi, scor 2-0, din etapa a 4-a a Ligii 1. Jucătorii „Regelui” erau fără victorie în acest sezon, până la confruntarea cu moldovenii.

„Era de aşteptat, după atâţia ani, un antrenor care e idolul tututor. S-a dedicat profesiei, a făcut această meserie, a construit echipe, a câştigat în Europa. Persoana ideală, nu contează vârsta. O să îşi facă un staff bun, are capacitatea să ducă mai departe lucrurile. Eu cred că pentru toţi românii e alegerea perfectă.

Mă bucur foarte mult că nea Mircea s-a întors la echipa naţională, m-a debutat la 17 ani, m-a făcut căpitan la 19 ani. Avem o relaţie foarte bună şi mă bucur„, a declarat Gică Hagi la digisport.ro, duminică seară.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.