Adelina Pestrițu și-a surprins fanii din mediul online cu ultima sa postare. Ea și Virgil Șteblea se pregătesc să devină din nou părinți?
Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea sunt căsătoriți de 5 ani și au împreună o fiică în vârstă de 6 ani, iar de curând vedeta povestea că și-ar mai dori un copil. Acum, bruneta a luat prin surprindere pe toată lumea când a vorbit în public despre sarcină.
Adelina Pestrițu a fost curprinsă de melancolie și a publicat astăzi, pe pagina sa de Instagram, două fotografii în care apar ea și soțul ei. Prima este o imagine cu ea și Virgil din prezent, iar cea de-a doua, realizată în urmă cu mulți ani, a fost făcută pe vremea când bruneta era însărcinată dar păstra scretul, după cum chiar ea a dezvăluit în descrierea postării.
„Acum VS momentul in care doar noi stiam ca urmeaza sa avem un bebe”, a scris Adelina Pestrițu alături de cele două fotografii.
Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea, pe vremea când se pregăteau să devină părinți pentru prima dată
Deși nu a menționat clar dacă este sau nu însărcinată în prezent, fanii Adelinei Pestrițu de pe rețelele de socializare au fost puși pe gânduri de postarea sa. S-au grăbit să o întrebe în comentarii dacă va mai apărea un bebeluș în familia ei și a lui Virgil, iar bruneta le-a dat răspunsul, însă fără să confirme sarcina.
„Oare urmeaza o noua surpriza?? Cred ca Zeny si-ar dori enorm!!/ Legenda spune că și acum știți ceva ce nu ne spuneți.
Oare ce?/ Dumnezeu să vă ocrotească cuibușorul și copilașii/ Să fie un băiețel pe drum?!/ Să vină bebe 2. Acum știu și eu”, sunt câteva dintre mesajele pe care le-a primit Adelina Pestrițu în secțiunea de comentarii.
„Doamne Ajută!”, a răspuns Adelina Pestrițu.