Categories: Știri

S-a aflat când va primi medalia Ana Maria Bărbosu bronz de la Jocurile Olimpice, după verdictul TAS. Decizia Comitetului olimpic internațional, nu este deloc cum ne așteptam

Ana Maria Bărbosu a primit verdict favorabil din partea TAS. Sportiva din România ar urma să primească medalia de bronz în urma contestației depuse. Ea revine pe locul 3 la sol, iar acum așteaptă să intre în posesia medaliei.

Sabrina Voinea nu a primit un răspuns favorabil din partea TAS. Ea se află pe locul 4 și nu va beneficia de vreo medalie. Avocatul româncelor, Sabin Gherdan, a vorbit despre decizia TAS, despre care a spus faptul că este una istorică.

Este pentru prima dată când o medalie i se retrage unei sportive la Jocurile Olimpice.

Ana Maria Bărbosu nu va primi medalia la Paris

Ana Bărbosu a avut câștig de cauză la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, după ce judectărorii au descoperit că jordan Chiles nu a depus contestație la timp. Românca va primi medalia de bronz, dar nu va călători la Paris pentru o ceremonie specială, așa cum se credea zilele trecute.

Ana Maria Bărbosu a obținut rezultatul carierei la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva noastră va primi medalia de bronz pentru finala de la sol, după ce TAS a judecat cazul și a observat că Jordan Chiles nu a depus contestația la timp, astfel că nota americancei scade la cea inițială, iar românca urcă pe podium.

Deși zilele trecute se credea că românca va avea parte de o ceremonie specială la Paris, în cazul în care câștigă procesul, nu va fi așa. Astăzi este ultima zi a Jocurilor Olimpic și are loc ceremonia de închidere, iar Ana va primi medalia în alt oraș. Potrivit lui Sorin Gherdan, avocatul lui Bărbosu și al Sabrinei Voinea, Ana ar putea primi medalia chiar azi, de la Thomas Bach, președintele CIO, iar ceremonia ar urma să aibă loc la Lausanne.
„(n.r. Victorie?) Da, pe jumătate. Ana a câștigat ce merita, dar ne pare rău pentru Sabrina. Dacă americanii nu au reușit să-și facă lobby-ul că să primim și noi, și ei medalie…

Avocatul sportivelor din România, prima reacție după decizia TAS: „Istorică”

După anunțul TAS, avocatul celor două românce, Sabin Gherdan, a explicat ce urmează, iar procedurile sunt foarte simple. Federația Internațională de Gimnastică este cea care acordă medalii.

Avocatul va discuta cu reprezentanții organizației pentru a afla pașii următori: „În momentul de față nu avem o motivare a hotărârii. Avem doar dispozitivul, adică partea operativă în care se menționează soluția pe scurt. Urmează ca în șapte zile sau în zece să se pronunțe și hotărârea in extenso în care vom afla care sunt motivele reținute de către arbitri pentru a respinge această cerere.

Pot să vă spun am făcut demersuri intense spre a găsi un mod de soluționare favorabil pentru toate cele trei sportive, cele două sportive ale noastre, cât și pentru sportiva din SUA, să se acorde la comun acea medalie de bronz.

Din păcate, nu am primit un răspuns favorabil. Astfel că Sabrina termină competiția pe locul 4, loc care este de asemenea foarte bun

Este foarte simplă procedura, deoarece entitatea care acordă aceste medalii este Federația Internațională de Gimnastică. Ea transmite clasamentul final către Comitetul Internațional Olimpic. Ca atare, după transmiterea acestui clasament, cum a fost menționat prin dispozitivul hotărârii, sportiva noastră urmează să primească medalia de bronz.

Vom lua legătura cu FIG. Avem o conexiune directă cu avocatul acestora și vom vedea care sunt pașii. Cu toate acestea, este o decizie istorică. Este prima oară când o medalie este retrasă unei sportive prin intermediul unei hotărâri TAS”, a declarat avocatul româncelor, la Euronews.

Cristian Jura, cunoscut publicului ca expert în dreptul sportului pe plan național și internațional, judecător la TAS, a explicat cum va primi Ana Maria Bărbosu medalia, într-o intervenție la „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Avem un precedent în cazul unei schioare americane. E vorba de Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. În cazul ei s-a decis ca ocupanta locului 3 să păstreze medalia de bronz, iar pentru americancă s-a organizat o a doua ceremonie. La noi e mai simplu. Americanca va preda medalia, iar apoi se va organiza o ceremonie specială. Absolut, trebuie predată medalia! TAS spune că trebuie să se țină cont de precedentul clasament, înainte de contestația tardivă a americancelor – Cristian Jura

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.