Ce casă are Nadia Comăneci în SUA! „Zeița de la Montreal” a împlinit, de curând, 60 de ani. Anul acesta, ea a sărbătorit și un sfert de secol de la căsătoria cu fostul mare gimnast american, Bart Conner (63 de ani). Cei doi au un fiu, Dylan Paul, în vârstă de 15 ani.
Familia Conner-Comăneci are o avere frumoasă ce le-a permis să trăiască într-o locuință pe măsura faimei de care se bucură.
Cea care a rescris istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976, obținând primul 10 din istoria acestei competiții, trăiește din 1989 dincolo de Ocean. Nadia a ales, la sfârșitul lui noiembrie 1989, să fugă din România condusă de Nicolae și Elena Ceaușescu.
Sătulă de presiuni și amenințări, „Zeița de la Montreal” a dat atunci, una dintre marile și ultimele lovituri regimului comunist. Era un star mult prea mare, pentru ca gestul ei să nu stârnească valuri uriașe în toată lumea.
La 27 de ani, Nadia Comăneci a început o nouă viață în SUA. Curând, avea să-l reîntâlnească pe omul cu care legase o prietenie inocentă încă din 1976. Atunci, cu ocazia unui concurs desfășurat la New York, l-a întâlnit pentru prima oară pe americanul Bart Conner.
Conner este considerat unul dintre cei mai mari gimnaști din istorie ai SUA, fiind dublu campion olimpic, în 1984, la Los Angeles, dar și campion mondial. După 15 ani de la prima lor întâlnire, Nadia și Bart au putut să ducă la alt nivel vechea lor simpatie. Să-și facă o viață, o familie, dar și o casă împreună.
Nadia Comăneci trăiește în SUA viața pe care o merita la nivelul ei de faimă și de realizări sportive. După căsătoria cu Bart Conner, în aprilie 1996, petrecută la București, cei doi s-au stabilit în „țara tuturor posibilităților”.
Acolo, cele două mari vedete au strâns o avere frumoasă, estimată la 25 de milioane de dolari. Și au putut să-și ofere inclusiv confortul unei case pe măsura renumelui lor. Familia Comăneci – Conner trăiește în Norman, un orășel de lângă Oklahoma City, capitala statului cu același nume.
Casa în care locuiesc aceștia este elegantă, mare și se ridică la aproximativ 400.000 de dolari. Imobilul a fost construit în 1992, și are: 4 dormitoare, 4 băi și o piscină în spatele vilei. Suprafața totală a acesteia este de 310 metri pătrați.
De asemenea, Nadia și Bart au o casă de vacanță în valoare de 2 milioane de dolari, în stațiunea Venice Beach, California. Acolo, familia își petrece de obicei sărbătorile de iarnă.