Categories: Știri

Un pensionar a aflat imediat ce a primit decizia că-i lipsesc 11 ani din vechime totală. Casa de pensii: Nu putem face nimic. Foarte mulți români sunt în această situație

Un pensionar din vestul țării a avut o surpriză foarte neplăcută când a primit decizia de recalculare de la Casa de pensii. Din totalul de 44 de ani munciți, în sistemul Casei de pensii apar doar 33. Imediat ce a văzut lipsa a peste un deceniu din vechime s-a, s-a dus la Casa de pensii și a aflat ceva extrem de supărător.

11 ani munciți degeaba, Casa de pensii nu poate face nimic

Deși pensionarul a fost angajatul aceeleași societăți toată cariera sa și avea contract de muncă nedeterminat, abia acum a aflat că îi lipsesc definitiv 11 ani din vechime.

Deși înainte de pensionare a strâns toate adeverințele, a păstrat cu grija cartea de muncă, după vizita de luni a aflat că angajatorul dintr-un motiv necunoscut nu i-a achitat contribuțiile la pensii timp de 11 ani. Nici angajatorul, nici Casa de pensii nu cunoaște motivele, dar acestea pot fi bănuite cu ușurință.

Fie a încetat / suspendat contractul de muncă al pensionarului, fie nu a achitat contribuțiile. Această situație a fost sesizată de pensionar la depunerea dosarului de pensionare inițial când a atins limita de vârstă, dar a bănuit că se va actualiza.

Această situație nu este deloc rară. Din păcate există angajatori care cu rea credință optează pentru această metodă, în general atunci când trec prin diverse perioade financiare complicate sau strict din rea voință, suspendă sau încheie contractul de muncă al angajaților fară știrea acestora, deși cei în cauză își continuă activitatea, iar apoi la un anume moment redeschid contractul, sperând că nu va fi observată situația.

Se mizează în general pe controlul redus al angajatului (mai ales în trecut când autoritățile nu erau digitalizate), dar și încrederea pe care o acordă angajatul – angajatorului îi face să nu verifice această situație și să afle de ea doar în situații limită.

Subliniem că această situație constituie infracțiunea de evaziune fiscală și este pedepsită de lege, însă în foarte puține situații este descoperită la timp. Și atunci când apare fie angajatorul nu mai există, fie trec foarte mulți ani și fapta se prescrie.

De menționat că în situația în care se descoperă și nu se ajunge la un acord cu angajatorul, acesta se poate adresa instanțelor. Din practica comuna pe aceste dosare, judecătorii nu acceptă nici o scuză posibilă dată de angajtori și îi obligă la remedierea situației, intrarea în legalitate, plata contribuțiilor retroactiv și remedierea oricăror alte situații generate de angajator.

Vă reamintim că un contract de muncă nu poate fi suspendat / încetatat fară acordul angajatului sau cel puțin cu o notificare prealabilă sau decizie de concediere ce trebuie adusă imediat la cunoștiință de către angajator, angajatului.

Cum se poate verifica dacă angajatorul a achitat contribuția pentru pensii / impozitele

De ceva vreme există metode online sau fizice de verificare a situației angajatului în ceea ce privesc taxele și impozitele pe venit.

Cea mai clară este cea generată de Casa de pensii, unde se poate verifica dacă sunt achitate contribuțiile defalcat pentru fiecare loc de muncă avut, aproape în timp real  – se actualizează trimestrial, în unele cazuri chiar lunar.

Pentru a avea acces la această situație este necesar un cont pe site-ul Casei de pensii, care poate fi creat conform acestor intrucțiuni de aici.

Cererea poate fi depusă după completare pe email dacă aveți semnătură electronică.

Sunt cazuri în care și cererile semnate prin desenarea semnăturii într-un program și trimisă spre Casa de pensii teritorială sunt aprobate.

În caz contrar pentru a fi activat contul, cererea trebuie despusă fizic la Casa de pensii, urmând a primit pe email datele de acces.

Al doilea mod prin care se poate vedea per total venitul avut este o prin solicitarea unei adeverinte de venit la ANAF, se poate face online dacă aveți SPV sau fizic la sediul ANAF de care aparțineți.

Prin urmare este chiar recomandat să aveți acces la aceste informații indiferent de angajator, strict pentru a putea monitoriza situația chiar dacă nu aveți bănuieli și cu atât mai mult dacă aveți suspciuni.

Notă: Este posibil ca situațiile să se actualizeze mai greu. Prin urmare dacă sesizați lipsa unor perioade recente 1-3 luni vă recomandăm să aveți răbdare și să verificați mereu dupa data de 25 a lunii, pentru că acesta este termenul limită pentru depunerea declarațiilor.

Dacă sesizați totuși neconcordanțe cu situația pe care o aveți real, prima recomandare este adresarea catre angajator pentru a verifica, in cazul în care nu reușiți să comunicați sau vi se refuză răspunsurile, prima autoritate înainte de instanta pe care v-o recomandam este ITM. Sesizați în scris și descrieți situația. ITM are posibilitatea să remedieze situația prin control.

Ultima soluție este instanța de judecată.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.