Categories: Știri

Sărbătoare uriașă astazi. Ce este complet interzis să faci, dar și ce este recomandat pentru a avea belșug în restul anului

Tradiții, obiceiuri și interdicții de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul: Nu ai voie să folosești cuțitul, să mănânci fructe rotunde, dar nici usturoi și ceapă

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai mari sărbători, cu cruce roșie în calendar. Sunt și o serie de restricții. Nu ai voie să facă mai multe lucruri. E mare păcat.

Creștinii ortodocși prăznuiesc azi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai mari sărbători al românilor. Există și o mulțime de obiceiuri mai mult sau mai puțin știute care se respectă în această zi.

În ziua aceasta nu se lucrează, nu se spală și nu se fac munci ale câmpului. totuși, există și multe alte tradiții și obiceiuri mai puțin știute. Acestea se țin cu sfințenie de bătrâni, însă odată cu trecea timpului au încetat să mai fie transmise din generație în generație. Astfel tot mai puține persoane ajung să le cunoască și să le respecte în continuare.

Unul dintre cele mai vechi obiceiuri neștiute este acela de a duce la biserică, spre sfințire, mere, pere, castraveți și struguri. Aceste fructe se împart celor flămânzi și săraci, copiilor și bătrânilor. Fructele se împart în amintirea sufletelor plecate dintre cei vii și nu numai. Pachete cu struguri și pâine caldă se împart și pentru bunăstarea familiei, pentru liniște în casă și pentru spor la toate activitățile pe care le întreprindem.

Poate toată lumea știe că este bine să postești în această zi, însă puâini sunt cei care știu că este ideal să ținem post negru și să consumăm doar o turtă de mălai sau grâu. Acest obicei se ține în special pentru sănătate și iertarea păcatelor. Încă din seara de dinaintea sărbătorii nu se mai consumă nimic, decât apă, până ziua de după Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Este absolut interzis în această zi de mare sărbătoare să consumi vin roșu, pentru că această băutură reprezintă sângele Sfântului Ioan, dar și al Mântuitorului Iisus care suferă în această zi tragică pentru cel care i-a prevestit venirea în lume. Și varza este interzisă pentru consum, doarece pe această legumă s-ar fi tăiat capul sfântului. Nici fructele rotunde nu sunt permise azi deoarece simbolizează forma capului care a fost tăiat.

Nu se taie cu cuțitul, tot din respect pentru marea sărbătoare a creștinilor, așa că poți găsi prin casă alte unele cu care împarți în două fructele sau legumele.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.