Toamna în România este, momentan, doar o vară prelungită, însă, potrivit meteorologilor AccuWeather, sfârșitul anotimpului aduce primele zăpezi. Când pică primii fulgi de nea în București și în restul țării.
Meteorologii AccuWeather anunță când va ninge în Capitală. Ne bucurăm de un început de toamnă superb, cu temperaturi peste media acestei perioade. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în următoarele patru săptămâni temperaturile vor fi ceva mai ridicate decât cele specifice, iar cantitățile de precipitații vor fi excedentare.
În perioada 09 – 16.09.2024, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul țării, dar mai ales în regiunile nord-estice.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane. Urmează o perioadă de 7 zile, 16-23.09, cu temperaturi medii în general apropiate de cele normale, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile estice și nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
În ultima săptămână din luna septembrie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toată țara.
Luna octombrie vine cu o medie a valorilor termice ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.
Luna noiembrie aduce și temperaturi negative, precum și ploi. Potrivit prognozei AccuWeather, pe 30 noiembrie va ninge pentru prima dată în București.
Primii fulgi de zăpadă sunt așteptați în Capitală la finalul toamnei, în ultima zi din noiembrie. De altfel, intervalul 27 – 30 noiembrie, așa cum se vede și din captura foto de pe site-ul celor de la AccuWeather, vremea va fi ploioasă în București, iar temperaturile, pe timpul nopții, negative. Spre sfârșitul lunii, ploaia se va transforma în ninsoare.