Categories: Știri

Nu se spală vineri. Este sărbătoare mare. Calendar ortodox 13 septembrie 2024

Biserica Ortodoxă i-a dedicat ziua de 13 septembrie Sfântului Ioan de la Prislop, considerat ocrotitorul celor aflaţi la mare nevoie. Rugăciunea către Sfântul Ioan de la Prislop este grabnic ajutătoare și te fereşte de necazurile pe care ţi le pricinuiesc cei care nu au frică de Dumnezeu.

Sărbători religioase 13 septembrie 2024
Ortodoxe: Sfântul Ioan de la Prislop

Greco-catolice: Sfințirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. m. Corneliu Sutașul

Romano-catolice: Sf. Ioan Gură de Aur, ep. înv.

Calendar ortodox 13 septembrie 2024. Cine a fost Sfântul Ioan de la Prislop
Sfântul Ioan de la Prislop s-a născut în Silvaşul de Sus, la începutul secolului al XVI-lea. El s-a nevoit într-o peșteră din apropierea Mănăstirii Prislop, unde, ani la rând, a luptat cu ispitele diavolilor.

Sfântul Ioan de la Prislop a fost ucis în timp ce își săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei. Un vânător l-a împușcat crezând că este un animal sălbatic, potrivit crestinortodox.ro

Sfintele sale moaște s-au păstrat multă vreme în peștera de la Prislop, unde veneau credincioșii din împrejurimi și se închinau. În prezent, locul acestora nu mai este cunoscut.

Calendar ortodox 13 septembrie 2024. Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Ioan de la Prislop
Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai zis şi s-a făcut toată făptura. Căci, din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, ai binevoit a ridica din neamul nostru fii aleşi care prin credinţă şi nevoinţă pustnicească să menţină credinţa în atotputernicia şi milostivirea Ta şi să nu lase neamul nostru a se prăbuşi în întunericul necunoştintei de Dumnezeu.

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Care din îndurare, ca un Dumnezeu al milostivirii, ai dăruit Ţării Haţegului şi întregului popor dreptcredincios pe Sfântul Cuvios Ioan, ca să ne fie mijlocitor, rugător si ajutător în nevoinţele mântuirii.

Doamne Dumnezeul nostru, am greşit şi nu suntem vrednici a câştiga milostivirea Ta prin sârguinţa cea de toate zilele. De aceea, aducem mijlocitori pentru sufletele noastre pe PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu împreună cu Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, ca, prin rugăciunile lor să ne ocroteşti pe noi, Biserica Ta, şi tot poporul românesc, dăruindu-ne sănătate, viaţă ferită de toată răutatea, ca din adâncul inimilor să mărim Prea Sfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.