Știri

Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună

Continuă haosul în sistemul de pensii. Mulţi seniori s-au trezit că au primit mai puţini bani în mână decât în deciziile de recalculare. Autorităţile promit că vor remedia problemele şi că banii care n-au intrat acum vor fi viraţi în lunile următoare. Între timp, zeci de mii de pensionari aşteaptă încă deciziile de recalculare.

În urma recalculărilor, au ajuns şi primele pensii. Unii se bucură de majorări, dar nu toţi. Alţi pensionari au primit, în septembrie, pensii mai mici în comparaţie cu cele trecute în deciziile de recalculare. Se întâmplă asta din cauză că unele pensii au fost date în plată înainte de a fi emise deciziile de recalculare iar, de cealaltă parte, există pensii care au crescut şi au ajuns la peste 2 mii de lei şi sunt impozitate cu 10% până în octombrie, când pragul de impozitare creşte până la 3 mii de lei.

Un pensionar, spre exemplu, care în decizia de recalculare avea 3.132 de lei, a primit o pensie de 3.019 lei. Iar altul care ar fi trebuit să primească pensia mărită, de 6.823 de lei, a luat doar 4.226 de lei.

„Am identificat astfel de situaţii. Aceste diferenţe se achită în cel mai scurt timp, începând cu 1 septembrie. Îi primesc retroactiv, într-o singură tranşă”, spune Angela Lazăr, director executiv Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Între timp, nu e zi în care pensionarii să nu se prezinte la casele de pensii pentru a cere explicaţii.

„A rămas tot aşa. Pensia.3.201. Şi impozitul 133”, spune o pensionară.

Maria Ene e unul din pensionarii care încă n-a primit decizia de recalculare. „Mi-a spus cineva că trebuie să vin să fac cerere ca să primesc decizia, că poate s-a pierdut pe undeva. Mă aşteptam să crească. Măcar cu câteva sute, nu mai mult”, spune Maria Ene.

În aceeaşi situaţie sunt zeci de mii de vârstnici din întreaga ţară. „Exact aceeaşi pensie de acum 3 luni. Cred că ar trebui s-o mărească”, mai spun pensionarii.

O a doua recalculare

Casele de pensii fac deja a doua recalculare, în cazul celor care au depus contestaţie.

„Am venit să depun o cerere şi pentru audienţă. Mi-a crescut pensia cu 200 de lei! Sigur că aş fi aşteptat mai mult!”. „Am constatat că în pensia iniţială nu mi s-a introdus un an şi ceva”, spun alte pensionare.

În Capitală, spre exemplu, 700 de decizii au fost cu greşeli, aşa că trebuie revizuite. Seniorii ale căror pensii au crescut necuvenit, după recalculare, vor fi nevoiți să dea înapoi banii primiți în plus.

Şi nu se vor bucura pe deplin de mărire nici cei care depăşesc pragul de impozitare.

„Au majorat brutul, că arată mai bine suma brută, majorată. Dar s-a venit şi cu impozit. Sistemul public de pensii nu este un sistem eficient. Se primesc înapoi ca şi pensie undeva la 50% din contribuţii. Banii se vor procura prin împrumuturi. Ăsta a fost modul de a susţine pensiile”, a declarat Adrian Codîrlașu, vicepreședintele CFA România.

Guvernanţii se laudă că au crescut peste 80% din pensiile românilor.

025
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.