Categories: Știri

Crește valoarea tichetelor de masă

Începând cu al doilea semestru din 2024, valoarea unui tichet de masă va crește ușor, ajungând la 40,04 lei, conform unui ordin oficial publicat marți în Monitorul Oficial.

„Pentru semestrul II al anului 2024, începând cu luna octombrie 2024, valoarea nominală a unui tichet de masă (…) nu poate depăși cuantumul de 40,04 lei”, se precizează în Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 4.679/2024, citat de avocatnet.ro.

Conform acestui ordin, noua valoare maximă se va aplica și în primele două luni ale semestrului I din 2025, adică în februarie și martie.

Potrivit Legii 165/2018, tichetele de masă reprezintă bilete de valoare pe care angajatorii le pot oferi lunar salariaților ca alocație pentru hrană. Ele sunt destinate exclusiv pentru plata mesei sau pentru achiziționarea produselor alimentare.

Valoarea actuală de 40,04 lei este plafonul maxim, iar tichetele pot avea orice valoare sub acest prag.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.