Categories: Știri

Surpriză meteo pentru români la finalul lunii octombrie. Fenomenul continuă în noiembrie, spune Elena Mateescu, director ANM

Vremea care s-a încălzit în ultimele zile își va menține această tendință și în perioada imediat următoare.

Elena Mateescu, director ANM, a explicat la Antena 3 CNN ce se va întâmpla duminică și săptămâna viitoare din punct de vedere meteorologic.

„Este un final de lună să octombrie mai cald decât în mod obișnuit. Înregistrăm un nou bilanț în ceea ce privește temperatura medie a acestei luni octombrie 2024, pentru că vedem o abatere termică pozitivă mai mare de un grad Celsius la acest moment și este posibil să se mențină această abatere, luând în considerare valorile de temperaturi până la finalul lunii.

Dacă astăzi consemnăm până la 22 de grade Celsius, local în partea de sud-vest a țării, mâine deja ne apropiem de pragul unei zile de vară, cu 24 de grade Celsius, pentru ca ziua de luni să atingă chiar 25 de grade Celsius mai ales în partea de sud a țării. Ziua de luni este posibil să aducă inclusiv în Capitală o maximă în jurul a 23 – 24 de grade Celsius.

Temperaturile minime cresc și ele, însă rămân mai coborâte în special în zonele depresionare din estul Transilvaniei, pentru că aici, în continuare, vorbim de temperaturi negative, spre -5 până la -7 grade Celsius, în timp ce în zonele de câmpie, mai ales din partea de vest, sud, sud-est, vorbim de temperaturi minime de 10 până la 13 grade Celsius.

Chiar și în Capitală, mai ales la începutul săptămânii viitoare, ne apropiem de 8 – 10 grade Celsius.

Din punct de vedere meteorologic, este posibil ca în zonele joase să mai consemnăm fenomen de ceață.

Așadar, un final de lună octombrie, a doua lună de toamnă din acest an mai cald. Chiar și primele zile din ultima lună de toamnă, noiembrie, rămân sub incidența unei mase de aer mai calde, care să aducă temperaturi la scara întregii țări între 10 și 20 de grade Celsius, cu precădere în zona de sud a țării.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.