În ce zile intră pensie pe luna noiembrie? Pentru care pensionari va veni cu 2 zile întârziere de data aceasta? Este un calendar bine stabilit pentru fiecare lună și nu se permit derogări.
Asta au de ales cei 4.800.000 de pensionari în România. În mod miraculos, jumătate iau pensia prin poștă, adusă de poștași, iar jumătate o primesc pe card.
Pensia prin Poștă se distribuie mai devreme.
Pensionarii din România primesc banii în două tranșe lunar. Aproape 2,5 milioane de persoane iau banii prin Poșta Română la începutul fiecărei luni, iar cealaltă jumătate primesc pensiile pe card, începând cu data de 12.
Se pare că luna aceasta, în cazul pensionarilor care iau banii prin poștă vor apărea întârzieri deoarece 1 noiembrie este vineri, iar șansa ca toate plățile să fie făcute în această zi este minimă. 2 noiembrie pică sâmbătă, iar 3 noiembrie este duminică.
Astfel, poștașii vor aduce pensia cu 2 zile întâziere de pe data de 4 noiembrie, nu de pe noimebrie.
Cel mai probabil, plățile vor fi efectuate în săptămâna următoare 4-8 noiembrie. Oficial, pensia vien prin poștă până pe data de 15 noiembrie.
În ce zile intră pensia pe luna noiembrie? Pentru care pensionari va veni cu 2 zile întârziere?
Casa de Pensii a instituit regula ca pensiile pe card să intre în ziua de 12 a fiecărei luni, nu mai târziu de data de 13. În această lună, pensia intră pe card exact în aceste zile. 12 și 13 noiembrie sunt zile lucrătoare. În octombrie, pensia s-a dat într-o singură zi, deoarece 13 octombrie a fost sâmbătă.
Peste 170.000 de pensionari așteaptă cu sufletul la gură și această lună pentru că nu au primit nici acum pensia recalculată conform noii legi care a intrat în vigoare de la 1 septembrie.
Deocamdată nu se știe exact câte pensii au fost calculate greșit sau pentru câte nu au fost nici măcar emise deciziile.
Casele de Pensii teritoariale încă procesează datele acestor seniori care vor primi în cel mai bun caz pensia recalculată în luna noiembrie.
Cele mai multe probleme sunt legate de decizii aflate în lucru, cu depunere dosar după 1.09.2024 deoarece sistemul informatic nu a fost pus la punct nici astăzi, la două luni de la intrarea în vigoare a noii legi.
Pensie recalculată abia în noiembrie
Surse din cadrul caselor de pensii au declarat pentru Newsweek România că vor primi decizii pe Legea 360/2023.
O altă problemă o reprezintă deciziile aflate în lucru, cu depunere dosar pe legea 263/2010, până în 31.08.2024.
Reprezentanții instituției spun că protocolul prevede ca inițial să se emită decizia pe Legea 263/2010, apoi decizia de recalculare.
Sunt județe în care s-au emis toate deciziile pe legea 263/2010, însă în unele nu motiv pentru care pensionarii trebuie să mai aștepte un timp.
„Sunt decizii ce au mai multe realculari prin adăugare stagii și/sau venituri, iar în cazul lor procesarea fiind anevoioasă, necesitând timp de lucru mai mare din partea lucrătorilor.
Pensii calculate greșit
Un procent destul de mic dar există, sunt acele decizii retrase, unde s-au constatat greșeli. Ele se revizuiesc și se transmit deciziile corecte”, au spus specialiștii în pensii.
Un alt motiv pentru care există decalaje foarte mari în emiterea deciziilor după noua lege este faptul că unii pensionari au dosare cu un grad mare de deterioare, vechi, iar reconstituirea necesită un timp mai mare pentru ca toate datele să fie puse corect.
Casele de Pensii deja au anunțat faptul că orice pensie care va fi recalculată și va primi majorare, pensionarul va primi retroactiv toată suma calculată de la 1 septembrie.
Mai mult decât atât și acești pensionari care au pensie sub 3.000 de lei NU mai plătesc impozit.
Sute de contestații sunt depuse zilnic la casele de pensii dar pensionarii trebuie să știe faptul că răspunsul îl primesc în 30 zile de la depunerea documentelor.
„Dacă este corect calculată decizia, primiți un răspuns administrativ de cofirmare a corectitudinii sau se emite decizia de recalculare corectă”, au mai spus reprezentanții caselor de pensii.