Știri

Florinela Georgescu, ANM, prognoza oficială a iernii: „Trebuie să fim pregătiţi pentru orice, deşi ne-am obişnuit cu ierni mai blânde”. Ninsori din noiembrie până în martie!

Meteorologii anunță că vom avea parte de o iarnă blândă, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal, însă „nu ar fi exclus ca sărbătorile să ne aducă iarna la munte”.

Directorul ANM Florinela Georgescu anunță că vom avea „un sezon mai extins de iarnă”, care urmează să înceapă din luna noiembrie și se va termina în martie.

Întrebată cum va fi vremea în perioada sărbătorilor de iarnă, Florinela Georgescu, director ANM, a transmis că este posibil să se depună zăpada la munte, însă nu sunt foarte multe șanse să ningă și în zonele de câmpie.

„E puțin probabil să apară ninsoarea, cel puțin în următoarele patru săptămâni în zonele de câmpie, pentru că temperaturile s-ar putea menține ușor peste normalul acestei perioade”.

Cu toate că sezonul de iarnă nu va fi unul prea friguros, specialiștii menționează că ar putea urma și episoade cu vreme severă, care nu pot fi anticipate cu atât de mult timp înainte.

„Pe de o parte, vorbim despre posibilitatea unor temperaturi în general apropiate de normalul climatologic și un regim al precipitațiilor de asemenea, ceea ce ar însemna că în fiecare din lunile următoare am putea avea, în medie, cantități de precipitații între 30 și 60l/m². Pe de altă parte, primele fenomene de iarnă noi le-am avut deja, pentru că au fost primele ninsori la munte, au fost primele dimineți cu temperaturi sub 0°C, nu doar în zonele depresionare”, a transmis Florinela Georgescu, director ANM, în direct la Digi24.

La sfârșitul săptămânii 28 octombrie – 3 noiembrie, în care ne vom bucura de o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, cu temperaturi de până la 27°C în sudul şi estul ţării, urmează ca temperaturile să mai scadă și să apară „scurte episoade cu precipitații mai puternice pe arii mai extinse și mai degrabă o evoluție firească de intrare în iarnă, ceea ce înseamnă, sigur, o scădere treptată a temperaturilor. Deci, n-ar fi exclus ca sărbătorile să ne aducă ninsoarea la munte”.

„Ne-am obișnuit cu ierni mai calde decât normalul. Trebuie să fim însă întotdeauna pregătiți pentru orice eveniment cu adevărat de iarnă”, a mai adăugat Florinela Georgescu.

O depresiune în formă de spirală ân Europa
În timp ce România se află de ceva vreme sub influența unei zone de înaltă presiune, care determină o vreme liniștită, situația este cu totul diferită în unele părți din nord-vestul Europei, unde o depresiune atlantică aduce ploi și vânt.

O depresiune atlantică (L) afectează vestul Europei, în timp ce partea centrală și estică a continentului se află sub influența unui anticiclon (H). Zona de joasă presiune care se deplasează vineri seara, 25 octombrie, la sud de Insulele Britanice iese în evidență în mod deosebit pe harta radar meteo, precum și pe harta interactivă a vântului.

Radarul meteo arată clar benzile de nori în formă de spirală cu ploaie, iar frontul rece în special iese în evidență, cu acoperirea sa de nori și precipitații care se extind din Irlanda și Țara Galilor în nord, prin Canalul Mânecii și Franța, până în centrul Peninsulei Iberice în sud.

Radarul vântului: În centrul depresiunii aproape că nu bate vântul, dar în jurul acestuia sunt zone cu vânt puternic.Radarul vântului oferă, de asemenea, o imagine foarte interesantă. Ciclonul prezintă o zonă vizibilă cu vânt puternic, în special la sud de Irlanda. Totuși, se remarcă și o zonă mai mică fără vânt în centrul depresiunii, așa-numitul „ochi” al ciclonului, unde presiunea atmosferică atinge cea mai scăzută valoare.

Final de octombrie iesit din tiparele vremii. Directorul ANM anunta schimbari nefiresti in regimul termic: 25 de grade Celsius!
„Este un final de lună să octombrie mai cald decât în mod obișnuit. Înregistrăm un nou bilanț în ceea ce privește temperatura medie a acestei luni octombrie 2024, pentru că vedem o abatere termică pozitivă mai mare de un grad Celsius la acest moment și este posibil să se mențină această abatere, luând în considerare valorile de temperaturi până la finalul lunii.

Temperaturile minime cresc și ele, însă rămân mai coborâte în special în zonele depresionare din estul Transilvaniei, pentru că aici, în continuare, vorbim de temperaturi negative, spre -5 până la -7 grade Celsius, în timp ce în zonele de câmpie, mai ales din partea de vest, sud, sud-est, vorbim de temperaturi minime de 10 până la 13 grade Celsius.

În Capitală, mai ales la începutul săptămânii, ne apropiem de 8 – 10 grade Celsius. Din punct de vedere meteorologic, este posibil ca în zonele joase să mai consemnăm fenomen de ceață.

Așadar, un final de lună octombrie, a doua lună de toamnă din acest an mai cald. Chiar și primele zile din ultima lună de toamnă, noiembrie, rămân sub incidența unei mase de aer mai calde, care să aducă temperaturi la scara întregii țări între 10 și 20 de grade Celsius, cu precădere în zona de sud a țării”, a explicat Elena Mateescu.

Cum va fi vremea la începutul lui noiembrie. Regiunile cu cele mai scăzute temperaturi
Meteorologii au emis o estimare a valorilor termice și a precipitațiilor pentru începutul lunii noiembrie. În Transilvania, Maramureş şi Moldova sunt anunţate valori termice medii de 8 grade pe timpul zilei, în timp ce în Muntenia şi Crişana temperaturile nu vor mai trece de 10 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat că, în intervalul 28 octombrie – 10 noiembrie 2024, se vor resimți temperaturi mai scăzute, maxima fiind de 10 grade. De asemenea, cresc și probabilitățile de ploaie, după data de 1 noiembrie. Pentru realizarea prognozei pe perioada menționată, instituția a folosit produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată).

În Banat, prognoza arată că valorile termice, din timpul zilei, se vor situa peste normele caracteristice perioadei, respectiv medii ale maximelor ce se estimează a se situa în jurul a 19 grade, cu cele mai ridicate valori în data de 28 octombrie. Dar începând din data de 1 noiembrie, maximele vor scădea treptat, până spre medii de 16 grade. Minimele termice vor fi în general de 8 – 9 grade, iar din a doua săptămână vor scădea, astfel că media minimelor va fi de 1 – 4 grade Celsius.

În Crişana, în prima săptămână din interval, valorile termice vor fi de 20 de grade până spre 14 grade. Ulterior, începând din data de 3 noiembrie, aceste temperaturi vor ajunge până la o medie de 10 grade, valoare ce se va menţine pe tot parcursul celei de-a doua săptămâni. Valorile termice nocturne se vor încadra, în prima săptămână, între 3 şi 9 grade, urmând ca în a doua săptămână, media minimelor să fie de 0 – 1 grad.

În Transilvania, în prima săptămână, se vor înregistra valori între 14 şi 20 de grade, urmând ca din data de 3 noiembrie să scadă spre medii de 6-8 grade, valori ce se vor menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Pe parcursul nopţilor, valorile termice vor fi în creştere în primele zile, de la o medie de 4 grade spre 6 grade. În a doua jumătate a intervalului, media minimelor va fi în general de -2 – 0 grade.

În Maramureş, în prima săptămână, valorile termice diurne vor scădea treptat de la o medie de 18 grade în prima zi, spre 12 grade în data de 2 noiembrie. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, se estimează că media maximelor se va situa în jurul valorii de 8 grade. Valorile termice nocturne nu vor avea variaţii semnificative în prima săptămână şi se vor menșine în jurul a 6 grade. Din noaptea de 2 spre 3 noiembrie, minimele termice vor scădea până în jurul a 0 grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de referinţă.

În Moldova, temperaturile inițiale de 19 grade vor scădea până la 14 – 16 grade, în data de 2 noiembrie. După această data, temperatura medie se va stbiliza în jurul valorii de 8 grade, care se va menţine până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Media minimelor termice se va încadra în general între 4 şi 6 grade, iar din noaptea de 2 spre 3 noiembrie va scădea spre 0 grade, valoare ce se va menţine până la finalul intervalului de referinţă.

În Dobrogea, în primele zile ale intervalului, media temperaturilor diurne va fi între 16 şi 19 grade, însă după data de 2 noiembrie, maximele termice vor scădea până la 10 – 12 grade, valori ce se vor menţine până la sfârşitul perioadei de referinţă. Media temperaturilor nocturne se va încadra între 7 şi 10 grade în prima săptămână, iar în cea de-a doua se va menţine în jurul valorii de 3 grade.

În Muntenia, schimbarea temperaturilor va fi mai lentă. În prima zi a intervalului de referinţă, media maximelor va fi de 22 de grade, apoi va scădea spre 18 – 20 de grade în data de 2 noiembrie. Ulterior acestei date, media valorilor termice diurne se va situa în jurul a 10 grade, valoare ce se menţine până la sfârşitul perioadei. Media temperaturilor nocturne se va încadra între 6 şi 8 grade, apoi mai ales din noaptea de 3 spre 4 noiembrie va scădea spre 0 grade şi se va menţine la această valoare până la finalul celei de-a doua săptămâni.

În Oltenia, în prima zi a intervalului de referinţă, media maximelor va fi de 24 de grade, apoi va scădea spre 18 grade în data de 2 noiembrie. După această dată, media valorilor termice diurne se va situa în jurul a 11 grade, valoare ce se menţine până la sfârşitul perioadei. Media temperaturilor nocturne se va încadra între 6 şi 8 grade, apoi mai ales din noaptea de 3 spre 4 noiembrie va scădea spre 0 – 2 grade şi se vor menţine la aceste valori până la finalul celei de-a doua săptămâni.

La munte, în prima zi a intervalului de referinţă, media maximelor va fi de 14 grade, apoi va scădea spre 8 grade în data de 2 noiembrie. Ulterior acestei date, media valorilor termice diurne va continua să scadă şi se va situa în jurul a 1 – 2 grade, valori ce se vor menţine până la sfârşitul perioadei. Media temperaturilor nocturne va fi în scădere, de la valori de 6 grade în prima zi a intervalului, spre 2 grade în noaptea de 1 spre 2 noiembrie. Apoi, din noaptea de 2 spre 3 noiembrie, minimele termice vor continua să scadă, astfel încât media acestora va fi între -4 şi -2 grade, valori ce vor menţine până la sfârşitul perioadei de interes.

Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza și știu data exactă când vine iarna în București

Multă lume se întreabă când vine iarna în București cu adevărat și dacă vor mai exista episoade generoase anul acesta. Iar conform meteorologilor de la Accuweather va exista într-adevăr o astfel de perioadă. Prognoza actualizată de cei de la Accuweather arată că prima zăpadă e așteptată la munte pe data de 4 noiembrie. Vizate sunt orașele din zonele montane precum Predeal, Sinaia, dar și Brașov. Locuitorii din Capitală vor mai avea de așteptat. Estimările făcute de meteorologi arată că frigul lovește Capitala chiar înainte de Crăciun, mai exact în perioada 22-23 decembrie.

Temperaturile vor atinge chiar și -8 grade în această perioadă, pe timp de noapte, iar pe timp de zi nu depășesc 4 grade. Frig va fi și de Crăciun. Meteorologii anunță că temperaturile pot varia între 0 și 1 grad pe timp de zi, dar și -5 grade noaptea. Ulterior, vremea ar putea deveni mohorâtă.

Vremea de Revelion în România va fi de asemenea una rece, dar și instabilă. Meteorologii anunță temperaturi situate între 8 și 0°C. Astfel, anul nou va începe în forță, cu șanse mari de zăpezi, dar și temperaturi scăzute.

Menționăm faptul că în prima parte a lunii decembrie temperaturile vor fi cât se poate de normale pentru această perioadă. Chiar și așa, pot fi așteptate diferite episoade de lapoviță în unele zone din țară.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.