Categories: Știri

Calendar ortodox 10 noiembrie 2024. Sfinţii care-ţi luminează mintea şi te ajută să iei cea mai bună decizie

Calendar ortodox 10 noiembrie 2024. Duminică, în Calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici și a Sfinților Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru și Cuart, toți aceștia facând parte din cei 70 de apostoli. În această zi, se face și pomenirea Sfantului Mucenic Orest, un martir din timpul împăratului Diocletian.

Sfântul Visarion a trăit în secolul al XIV-lea și a fost un monah dedicat care a viețuit în Mănăstirea Lainici din județul Gorj. Acesta a fost cunoscut pentru viața sa de nevoință, rugăciune și pentru faptele sale de mare evlavie. Sfântul Visarion este considerat unul dintre cei mai importanți sfinți din istoria monahală a Țării Românești și este un simbol al nevoinței și al răbdării în fața chinurilor. Prin jertfa sa și dragostea sa față de Dumnezeu, a devenit un exemplu pentru toți credincioșii, mai ales pentru monahii din Mănăstirea Lainici.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Orest pentru luminarea minții

Troparul Sfântului Mucenic Orest, glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Orest, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmos: Veniţi popoarelor să cântăm…

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind strălucit întotdeauna cu Dumnezeieştile Raze, prealăudate, luminează pe cei ce cinstesc prăznuirea ta cea purtătoare de lumină; şi-i izbăveşte de întunericul relelor.

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiasca dragoste a lui Hristos te-a aprins şi te-a făcut puternic, arzând materia cea lesne arzătoare a nebuniei idoleşti, mucenice preaalesule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu răbdare şi cu tărie ai înfruntat pe cei fără de lege, care te sileau să cinsteşti lucruri de mâini omeneşti, idoli fără de suflet, purtătorule de chinuri, Sfinte Mucenice Orest.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Locaşul lui Dumnezeu cel Preacurat, pe Ceea ce eşti fără prihană, te rog curăţeşte cu mijlocirea ta inima mea cea spurcată cu dezmierdări necurate.

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe piatra credinţei…

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te cu puterea Mângâietorului, ai stat înaintea judecătorului celui fărădelege şi l-ai ruşinat pe el cu puterea cuvintelor tale, preafericite şi cântând, ziceai: nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul tău fiind luminat cu viaţa şi viaţa ta fiind strălucită cu cuvântul, pe mulţi ai mutat către lumina dreptei credinţe, mucenice, mult luptătorule; cu care dimpreună cântai: nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înălţându-se nelegiuirea din trufie, ai surpat-o cu bărbăţie şi cu răbdare şi te-ai înălţat către Domnul, purtătorule de lupte, Sfinte Mucenice Orest, Strălucite şi cântând, ziceai: nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislit-ai în pântecele tău, Maica lui Dumnezeu, pe Ziditorul tău şi Domnul tuturor şi L-ai născut pe El mai presus de cuvânt, făcându-Se trup. Pentru aceasta strigăm către tine: nu este Curată afară de tine, Stăpână.

Irmosul

Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

Cântarea a 4-a

Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu au mişcat turnul sufletului tău râurile chinurilor celor pornite, Mucenice Orest, Fericite; că ai fost întărit pe piatra dragostei Domnului, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu a putut tiranul să se uite drept la lumina graiurilor tale, pentru că umbla în noaptea ne cunoştinţei; pentru aceea chinuindu-te te-a făcut fiu luminii şi al zilei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Te întărea pe tine Iisus Hristos cu Dumnezeiescul har, când te necăjeai cu chinurile şi te topeai de răni şi când te întindeau fără de milă, purtătorule de lupte, pururea pomenite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Curată, te numeşte Avacum Munte Umbros din care a venit Însuşi Domnul Cuvântul, Întrupându-Se şi făcându-Se Om, din prisosirea milostivirii, Iubitorul de oameni.

Cântarea a 5-a

Irmos: Lumina celor din întuneric…

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfărâmându-ţi-se tot trupul cu toiege, fericite, ai stat ca un diamant, arătând răbdare cu credinţă preatare, Sfinte Orest, Mărite şi strigând: pe alt Dumnezeu afară de Tine nu ştiu.

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trimiţând pe zeii elinilor la pierdere cu preasfinţitele tale rugăciuni către Ziditorul, Sfinte Orest, ai răbdat torturi foarte mari, fiindu-ţi jupuită pielea trupului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Propovăduind o Strălucire în Trei Ipostasuri şi cinstind o Fiinţă, o Domnie a Treimii Celei mai presus de zei şi Nezidită, ai sfărâmat pe zeii cei cu nume mincinos şi ai surpat până la pământ locaşurile idolilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maică te-ai arătat a Răsăritului Soarelui Slavei, Care S-a născut cu îmbrăcămintea fiinţei omeneşti cea lepădată şi Care Luminează pe toţi, scoţându-i din noaptea răutăţilor.

Cântarea a 6-a

Irmos: De adâncul greşelilor…

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu stropirea preacinstitelor tale sângiuri a încetat sângele cel spurcat, care din vătămarea minţii se aducea prinos demonilor, purtătorule de lupte al lui Hristos, preaviteazule.

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-te pe tine, mucenice, bun doctor sufletelor şi trupurilor, ne izbăvim de patimi, de încercări şi de necazuri, cu rugăciunile tale cele bineprimite şi Dumnezeieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dezbrăcarea trupului luând îmbrăcăminte ţesută din harul cel de sus, ai putut să goleşti taberele vrăjmaşilor, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Învredniceşte-mă Dumnezeieştii iertări pe mine cel nemilostiv şi biruit de răutate, care zac în desfătări, Preasfântă Fecioară, Mireasă a lui Dumnezeu.

Irmosul

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Cântarea a 7-a

Irmos: Chipul celui de aur…

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu izvoarele sângiurilor stingând focul necredinţei, totdeauna răcoreşti, vrednicule de minune, cu ploile minunilor pe cei topiţi de patimi, care strigă şi cu credinţă cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adânc de minuni, râu de vindecări, izvor revărsător de toată sănătatea, de toată iertarea, de întristări s-au arătat, purtătorule de chinuri, Sfinte Mucenice Orest, racla moaştelor tale, la care închinându-ne cu dreaptă credinţă, pe tine te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dezlegându-te de patimile trupului, înţelepte, prin chinuri, te-au legat de animal mare ca să te ducă şi cu cruzime să te târască; pentru aceasta de trup te-ai dezlegat pe sineţi, mucenice şi de Dumnezeu te-ai legat în chip mai curat şi mai desăvârşit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel din fire Dumnezeu, luând fire omenească din tine, Curată, S-a arătat cu Trup mai presus de gând, pentru multa bunătate vrând să mântuiască pe oameni; pe Care lăudându-L, strigăm: Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât…

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai mult decât viaţa cea vremelnică iubind pe cea veşnică, înţelepte, nicicum n-ai părtinit trupul cel muritor şi pieritor, Preafericite Orest. Pentru aceea ai răbdat vitejeşte toate chinurile.

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, mielul lui Hristos, înjunghiindu-te vicleanul ca un lup, cu chinurile prigonitorul te-a făcut sfântă jertfa primită şi înjunghiere Dumnezeiască vrednică de masa Împărăţiei celei de sus.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Făcându-te căruţă Cuvântului, L-ai avut pe El purtat de tine, preafericite. Pentru aceea fiind legat de cai, cu ducere rea şi cu târâre silnică, ţi-ai dat duhul şi ai ajuns la locul cel neîmbătrânitor, bucurându-te.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu glasuri preasfinţite te-au vestit pe tine mai înainte cinstiţii prooroci ai lui Dumnezeu, că ai să fii Maică, cu naştere neobişnuită, Celui ce stăpâ­neşte toate zidirile. Pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia lui a prefacut-o în răcoreală, ca pe Domnul, lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Alt Canon Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul…

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruind pe tirani, după multe chinuri te-ai mutat către Dumnezeu cu bucurie primind darurile biruinţei, ca un întrarmat viteaz, ca un biruitor mare, ca un ostaş ales al lui Hristos, Sfinte Orest, Preafericite.

Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În ceruri dănţuieşti împreună cu îngerii, preafericite şi cânţi împreună cu ei bucurându-te: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Tatăl Atotţiitorul şi Fiul Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi Sfântul Duh, Treimea Cea Atotputernică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind împreună cu cetele Apostolilor, cu ale mucenicilor, cu ale cuvioşilor, cu ale proorocilor, cu ale ierarhilor, roagă-te împreună cu ei să dea iertare de păcate şi scăpare de toate primejdiile celor ce cu dragoste te cinstesc, Sfinte Mucenice Orest.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe o Maică a lui Dumnezeu, mai Aleasă decât Heruvimii, Preacurată Fecioară, te rog, tămăduieşte patimile cele cu durere ale ticăloasei mele inimi şi mă scapă de foc, la ziua cea grea a judecăţii, pe mine, cel vrednic de osândire.

Irmosul

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând în laude Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce…

Tăierea mădularelor şi chinul focului cel cumplit suferind, muceniceşte te-ai nevoit şi ţi-ai împletit cununa nestricăciunii, preafericite, stând înaintea Scaunului Sfintei Treimi. Pe Care roag-O să ne izbăvim de rele cei ce cu credinţă te lăudăm pe tine, Sfinte Mucenice Orest.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce…

Mulţimea cugetelor mele celor necurate şi întunericul gândurilor celor fără de cale, cine le va putea spune, Preacurată? Şi pornirile vrăjmaşilor mei celor fără de trup şi răutatea lor, cine le va putea povesti? Ci, cu a ta rugăciune, Ceea ce eşti bună, dăruieşte-mi scăpare de acestea toate.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce…

Văzându-Te, Hristoase, Ceea ce Te-a născut cu Trup, spânzurat pe Cruce pe Tine, Care Te-ai născut din Tatăl fără de început, striga: vai mie, Preadorite Iisuse! Cum Tu, Cel Ce eşti Slăvit de îngeri ca un Dumnezeu, eşti Răstignit acum, Fiule, de oameni fărădelege? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.

Aceşti şase sfinţi sunt dintre cei şaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Hristos.

„Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, împreună au fost tăiaţi de Nero, în cetatea Romei. Iar Sosipatru, pe care îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani, fiind episcop al Iconiei, cu pace s-a săvârşit. Erast, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, mai întâi a fost iconom al sfintei Biserici a Ierusalimului. După aceea, fiind episcop al Paneadiei, s-a mutat la Domnul”. („Vieţile Sfinţilor”)

Sfântul Cvart, episcop al Beritului (Fenicia), a pătimit pentru dreapta credinţă şi a convertit mulţi elini la credinţa creştină. Iar Sfântul Terţiu a fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22).

Calendar ortodox 10 noiembrie 2024. Sfântul Mucenic Orest era un tânăr doctor, originar din oraşul Tiana, din Capadocia. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul Diocleţian (284-305), a fost supus la chinuri pentru a renunţa la credinţa în Hristos.

În multe feluri fiind chinuit şi silit să se închine zeilor, Sfântul Orest a răspuns „Sunt gata a răbda toate muncile, având în inima mea semnul Domnului meu Iisus Hristos”.

„Atunci muncitorul, umplându-se de mânie, a poruncit să aducă douăzeci de cuie de fier lungi de câte o palmă şi să le bată în călcâiele Sfântului Orest.

Făcându-se şi aceasta, a poruncit să-l lege de un cal sălbatic şi să-l târască până ce va muri. Şi calul, fiind alergat foarte tare, trăgea pe Sfântul pe drumuri şi pe câmpii, prin spini şi pe pietre ascuţite; apoi, în acele munci, Sfântul Orest, răbdătorul de chinuri, şi-a dat duhul în mâinile Domnului, târât de cal douăzeci şi patru de stadii departe de cetate. Iar trupul lui a poruncit muncitorul să-l arunce în râul ce se chema Fiva”.

„După aceea s-a arătat în locul acela un om luminat ca soarele, care adunând moaştele Sfântului, le-a îngropat în muntele ce era aproape de cetatea Tiana, dând Dumnezeului nostru slavă, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin”. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor„)

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.