Media

Chef Cătălin Scărlătescu abia acum a putut spune adevărul despre plecarea de la Antena 1 pentru că s-au terminat procesele. S-a aflat în sfârșit de ce au plecat, de fapt, cei trei la Pro TV

Cei trei chefi, Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, au demisionat de la Antena 1, declanșând un scandal monstru. Printre procese și tot felul de acuze, bucătarii s-au întors la Pro TV, unde jurizează emisiunea MasterChef.

Cătălin Scărlătescu a fost invitat în podcastul lui Cătălin Măruță și a vorbit, printre altele, despre demisia sa de la „Chefi la cuțite’. Nevoia de mai mult liber a fost principalul motiv pentru care s-a despărțit de Antena 1, problemă pe care a încercat multă vreme s-o rezolve împreună cu producătorii.

Cătălin Scărlătescu a rupt tăcerea despre plecarea de la Antena 1
„Este foarte simplu. I-am rugat frumos să facem un singur sezon pe an. De-acolo s-a plecat. Le-am spus tuturor. Nu am spus că vreau să plec, nu, niciodată.Gândește-te, Dumitrescu, când a intrat în poezia asta, nu avea nevastă. Acum are nevastă, doi copii, vrea să își ducă copiii la școală. Bontea, copiii lui erau mici, acum fi-su are aproape de 30 de ani, e mare.

Eu, poate vreau și eu să am copii.Gândește-te că înainte să plec de la Antenă am avut sezonul 11 Chefi la cuțite, America Express și sezonul 12. Am avut un an și jumătate de mă lătra câinele în curte. Nu a fost ușor să filmez alea.

Am muncit de m-a luat dracii la căruța lor, a noastră. Am tras ca sclavul pe plantație. Nu cred că este un iureș. Ei au vrut doar să ne sperie și ne-au făcut un milion de… cum să vii să-mi ceri mie 6 milioane de euro?

Pentru ce, băi, 6 milioane de euro? Ce cer ei în procesele alea te bufnește râsul. Ei îmi cer bani că am postat ceva pe Instagram, dar jumătate din ele sunt postate de ei. Cum facem?

Bontea e genul de bătrân care chiar nu postează nimic, altcineva a postat la el. Noi am fost niște băieți foarte disciplinați, să știi. Cuminți și disciplinați, altfel nu eram aici. Dacă eram tâmpiți și rebeli eram debarcați demult, tu știi cum e cu televiziunea asta„, a declarat juratul de la MasterChef.

Cătălin Scărlătescu mai spune că mulți dintre cei pe care îi considera prieteni au dispărut din viața lui, lucru care l-a dezamăgit, mai ales că trecea printr-o perioadă foarte grea.

„Singurul căruia pot să-i demonstrez ceva sunt eu. Mâine, când o să-mi cadă cerul în cap, nu mai e nimeni în jurul meu. Ce am trăit noi în momentele astea, de când ne-am mutat de la Antena la Pro TV, am observat o chestie… Am vreo 3.000 de numere de telefon, presupuși amici, prieteni. Au dispărut! Jumătate din ei s-au dus. Nu știu unde s-au dus, dar nu mai sunt. Cu toate că eu sunt același, pentru toată lumea‘, a adăugat acesta.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.