Horoscop până pe 24 noiembrie 2024 cu Cristina Demetrescu. Aceasta este o săptămână foarte importantă din punct de vedere astral, pentru că planeta Pluto, care aduce schimbări, trece dintr-o zodie în alta pentru următorii 20 de ani și ajunge în Vărsător, deci este cumva o schimbare de eră, a spus astrologul Cristina Demetrescu, luni, la Pro TV.
„Vărsătorul este și o zodie de aer, o zodie care guvernează, în general, viitorul, tehnologia, deci lupta dintre om și roboți intră în ring, după atâtea profeții în care ni s-a atras atenția că modernizarea aceasta trebuie să aibă și ea o limită, pentru că la un moment dat sunt lucruri care se pot întoarce împotriva noastră”, explică astrologul.
Lumea s-a modernizat deja, dar nouă ne vine greu să ne adaptăm. Vărsătorul este despre om, despre noua exprimare a omului, despre felul în care trebuie să ne adaptăm acestei lumi noi.
„O să devenim eroii acelor filme SF care ne încântau când eram mici, asta se va întâmpla în următorii 20 de ani. Este o dărâmare și a foarte multor bariere, mentalități pentru că Pluto, care a stat în Capricorn 14 ani, s-a zbătut acolo. Această planetă aduce în primul rând modificări ireversibile și vom deveni și noi mai inteligenți odată cu inteligența artificială, pentru că practic ne deschidem universului și mesajelor pe care le transmite Cosmosul, deci să nu uităm să evoluăm și noi odată cu această inteligență artificială care ne provoacă”, a mai spus Cristina Demetrescu.
Această zodie va profita mai mult de această schimbare, pentru că scapă de dominația lui Pluto în Capricorn, care a fost destul de rigidă în ultimii ani. Berbecul capătă mai multă libertate, mai multă viziune, poate să-și valorifice anumite idei pe care le are într-un mod mult mai curajos, lumea îl primește mai bine. Dar va exista o nevoie permanentă a Berbecului de a se adapta în universul în care se află, contează mult grupul din care face parte. Deci cumva trebuie să-și găsească grupul la valoarea pe care o simte, nu pe care o are, și să se regăsească în grupul în care poate să performeze cel mai bine.
Taurii pot construi cariere în următorii 20 de ani plecând de la idei revoluționare, capătă din ce în ce mai multă putere, dar și mai multă responsabilitate. Este probabil ca în următorii 20 de ani să uite ce înseamnă conceptul de zonă de confort, dar merită.
Gemenii sunt foarte deschiși către explorare, iar partea rațională a Geamănului nu mai oferă răspunsuri și nu le mai asigură nici confort. Ei vor deveni marii exploratori ai lumii, vor călători, vor să știe, să cunoască, să studieze inteligent, adică nu pentru diplomă, ci ca să știe cum poate să schimbe lumea. Pe de altă parte, și spiritualitatea îi interesează din ce în ce mai mult, cumva să se armonizeze cu Universul, să vadă holistic lumea.
Racii ar trebuie să fie cu 5 minute mai deștepți decât schimbările pe care le aduce Pluto, le deschide puțin mintea către lumile subtile, poate chiar către investiții, dar pentru ei, schimbarea este pe o casă incomodă. Pot primi niște „amenzi astrale”, niște pierderi aceia care țin cu dinții de unele structuri vechi ce practic se dovedesc a fi rigide și care nu le mai aduc niciun folos.
Leii pot deveni cea mai puternică zodie a zodiacului, tocmai din cauza acestor confruntări cu Pluto care se află vizavi de ei, dar Pluto pentru ei este chiar un pluton de execuție. Trebuie să fie foarte inteligenți, să nu intre în dueluri, să nu ajungă în procese, adică cumva să aibă și inteligența de a renunța, dar pe de altă parte, să înțeleagă că este despre autonomie în perioada următoare, va trebui să devină din ce în ce mai independenți și să nu depindă de anumiți factori.
Fecioara trebuie să țină pasul cu noile schimbări, cu era modernă, să învețe anumite lucruri, pentru că o vizează acest tranzit pe zona profesională. Dacă acceptă transformarea, trece de la muncile anevoioase, cu foarte multe detalii la munci cu o activitate mult mai modernă și mult mai eficientă, folosindu-se de toate mijloacele.
Balanța beneficiază și ea cumva de această schimbare, pentru că este zodie de aer, Pluto scormonește cumva pe culoarele sentimentale ale acestei zodii și încearcă să o învețe ceva și să-i schimbe puțin mentalitatea. În cazul Balanțelor, este vorba și de felul de a schimba modul în care face educația copiilor, de a se canaliza mai mult pe educație modernă. Devine anacronică sintagma „ca pe vremea mea”, deci trebuie să se adapteze. Balanțele devin foarte creative, deci își pot exploata foarte multe creativitatea în următorii 20 de ani, probabil că cei mai mari artiști vor fi din această zodie.
Scorpionul își caută permanent locul, dar se leagă din ce în ce mai puțin de proprietăți telurice, adică este foarte posibil ca averea lui să încapă într-o iconiță pe un ecran de telefon. Acest lucru îl va provoca și va vinde, va cumpăra, dar pe de altă parte, trebuie să se regăsească cumva în toate aceste tranzacții și într-un fel sau altul devine mai provocat, mai inteligent.
Săgetătorii sunt canalizați cumva către limbaje noi care îi conectează puțin cu anumite profesii sau credințe pe care ei le au, pot deveni cei mai iscusiți translatori ai zodiacului, pentru că de aici încolo se vor adapta în funcție de anumite profesii care se schimbă.
Capricornii scapă de Pluto, pentru că ei au stat foarte încorsetați de această planetă în ultimii 15 ani și devin mult mai liberi în direcția unor câștiguri din abilitățile lor, calitățile lor, vocație, adică nu mai vor să depindă de anumite structuri rigide organizate de alții și devin mai încrezători.
Vărsătorii sunt beneficiarii acestui tranzit, iar Pluto va sta 20 de ani în această zodie și cele mai mari transformări apar atunci când Pluto trece peste soarele unui Vărsător, așa că cei de la începutul zodiei trebuie să se pregătească cel mai bine. E la latitudinea lor cum transformă această energie – dacă se lasă purtați de schimbări, de transformări în mentalitate legat de viață personală, profesie, atunci Pluto îi ajută. Dacă este refractor și conservator, atunci schimbările acestea se pot produce brutal.
Pentru Pești, nu este o poziție foarte comodă pentru cei care intră, fără să se gândească, în obligații pe termen lung, renunțând cumva la libertățile lor. În schimb, cei care accesează lumile subtile pot rupe lanțul fricilor, al barierelor și pot deveni magicienii zodiacului, adică s-ar putea canaliza către lumi mai subtile, poate ceva ține de creativitate, spiritualitate, de puterea minții.