Media

Răsturnare de situație. Mihaela, văduva lui Prigoană, a explicat clar de ce nu vor copiii să o vadă pe Adriana Bahmuțeanu. E strigător la cer ce se întâmplă. Acum totul e clar

Adriana Bahmuţeanu continuă lupta pentru cei doi copii pe care îi are cu Silviu Prigoană, care au locuit în casa tatălui lor. Între timp, prezentatoarea TV i-a declarat război Mihaelei Botezatu, ultima parteneră a fostului ei soţ.

Adriana Bahmuțeanu a cerut inclusiv ajutorul Poliției ca să-și ia cei doi băieți minori din casa lui Silviu Prigoană, unde aceştia au locuit până să se întâmple tragedia. Lucrurile nu au fost deloc simple, pentru că băieții afaceristului din prima lui căsnicie s-au împotrivit! În aceste condiţii, vedeta TV a făcut toate demersurile juridice pentru a-și recupera copiii.

„Doamna Bahmuţeanu Adriana Cristina este reprezentantul legal al celor doi minori rezultaţi din căsatoria cu defunctul Silviu Prigoană. Moartea unei persoane este un fapt juridic care marchează sfârşitul capacităţii de folosinţă a drepturilor şi obligaţiilor civile, inclusiv capacitatea de folosinţă a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.

Interpretand per a contrario dispoziţiile art. 110 alin. (1) C. civ. referitoare la tutelă, rezultă că decesul unuia dintre părinţi conduce, în mod automat, la exercitarea exclusivă a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de către părintele supravieţuitor, fără a fi nevoie de intervenţia instanţei de tutelă, respectiv, la încetarea definitivă a exerciţiului drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de către soţul decedat”, a explicat avocata Ionela Vasile pentru luju.ro.

Pe de altă parte, Adriana Bahmuțeanu a intrat în război și cu Mihaela Botezatu, femeia care i-a fost alături lui Silviu Prigoană în ultimii opt ani, care se opune ca cei doi băieți să plece la mama lor.

„Copiii sunt, în primul rând, extraordinar de afectați. Copiii nu pot dormi din cauză că văd ce se întâmplă la televizor. Copiii vor merge la școală de săptămâna viitoare. Copiii vor să stea în casa în care au trăit cu tatăl lor. Este o situație grea pentru toată familia. Copiii sunt hrăniți, îngrijiți, toată lumea are grijă de ei. Copiii nu vor să o vadă pe Adriana şi spun: ştim ce i-ai făcut lui tati”, a spus Mihaela Botezatu, văduva lui Silviu Prigoană.

„În primul rând că ea ar trebui să aibă o doză de bun simț și să nu se bage în situația asta. Să își vadă de cei trei copii ai ei, ce treabă are cu ai mei? Mai ales că, după cum am aflat, ar fi fost decăzută din drepturi în cazul unuia dintre copii. Ori o astfel de situație nu se întâmplă dacă ești o mamă bună, decât dacă e vorba de un abuz, de neglijare sau alienare parentală poate, nu știu… Așa că să își ia labele de pe copiii mei!”, a declarat Adriana BAhmuţeanu pentru Cancan.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.