Categories: Știri

Ies la iveală detalii cutremurătoare în cazul morții Andreei, fiica lui Igor Cuciuc! Care ar fi fost, de fapt, cauza decesului adolescentei: „Au resuscitat-o 45 de minute…”

Interpretul de muzică populară Igor Cuciuc trăiește o tragedie greu de imaginat: fiica sa, Andreea Cuciuc, în vârstă de doar 17 ani, a decedat subit în timpul petrecerii de Balul Bobocilor.

Potrivit informațiilor, adolescenta a început să se simtă rău și s-a prăbușit. Medicii sosiți la fața locului au încercat să o resusciteze timp de 45 de minute, dar fără succes.

Cunoscută pentru talentul său muzical, Andreea își construia o carieră artistică, inspirată de tatăl său. La doar 10 ani, aceasta debutase alături de Igor Cuciuc cu piesa „Îmi iubesc familia”. Din păcate, visurile sale s-au oprit brusc vineri, 15 noiembrie, când a suferit un stop cardiac.

Tragedia a fost amplificată de faptul că, în urmă cu cinci ani, Andreea fusese diagnosticată cu viciu cardiac și operată la Chișinău.

„Eu aseară am avut spectacol la Palatul Național și cred că fiica mea a decedat chiar când cântam. Au resuscitat-o 45 de minute. A făcut stop cardiac și numai pulsul bătea la ea. La un moment dat i s-a făcut rău, era la masă cu toți colegii de clasă. Ea a ieșit cu două fete afară, coborând pe balustrada aia care era la restaurant, a început să amețească, să i se împăienjenească ochii, s-a așezat jos.

Le-a spus fetelor: nu mai am putere, nu mai văd nimic. Apoi a căzut în genunchi, după care a căzut într-o parte. Fetele au chemat salvarea, a venit în 15-20 de minute. Pe mine m-au anunțat și am plecat de la spectacol. Chiar când parcam în fața localului, soția m-a anunțat: Igor, a murit fata noastră. Altă fată nu mai am. Ea era floarea mea. Andreea a mai avut probleme de sănătate, cu 5 ani în urmă, a avut viciu cardiac. A fost operată la Chișinău, o operație reușită, a fost inima slabă…”, a declarat Igor Cuciuc pentru RomâniaTV.

De asemenea, interpretul a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, unde și-a exprimat durerea imensă și a povestit ultimele clipe din viața fiicei sale.

„Am pierdut tot ce aveam mai scump. De ce așa devreme la 17 ani și 4 luni? Îngerașul nostru, tu erai sensul vieții. De ce ne-ai lăsat, Andreea, singuri? Mândria noastră frumoasă, inteligentă, gingașă, cum să trăim fără tine? Suntem distruși, eu și mama ta, nu mai putem de durere.

Vestea primită aseară la ora 21:30 că ți s-a făcut rău într-un local, la o berărie după Balul Bobocilor cu colegii de la Ștefan Neaga. M-a sunat soția și a zis că Andreea a leșinat, stă jos culcată, alături de colegele ei! A venit salvarea peste 7 minute neechipată… Au sunat și a venit a doua salvare peste 20 de minute cu aparat respirator, dar prea târziu! Au încercat 45 de minute să o resusciteze cu oxigen și nu au putut să o aducă la viață! Nu știu ce să zic.

Cauza o vom afla astăzi. Suntem distruși de durere! Doamne, de ce ai luat-o la tine așa devreme pe Andreea, fiica mea iubită? Rudele, prietenii, colegii, oamenii care au cunoscut-o, au iubit-o, vă mulțumim de susținere! O să vă anunțăm despre funeraliile Andreei.”, a scris acesta.

Familia, prietenii și colegii Andreei sunt alături de Igor Cuciuc în aceste momente grele, exprimându-și susținerea și compasiunea. Datele privind ceremonia funerară urmează să fie anunțate de familie.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.