Nicolae Ciucă, candidatul PNL la Președinția României, a făcut duminică, 24 noiembrie, primele declarații după rezultatele exit poll.
„Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit astăzi la vot, să le mulțumesc celor care m-au votat și care nu m-au votat. Este un exercițiu de democrație și este o imagine care arăta că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea.
În momentul de față avem doar estimările. Le cer tuturor celor care își desfășoară activitatea în secțiile de votare să fie cât se poate de serioși, așa cum au fost și până acum, și să finalizeze întreg procesul până la capăt.
Le mulțumesc tuturor liderilor PNL de la fiecare filială, tuturor primarilor și celor care au fost implicați în campanie și în tot ceea ce a însemnat procesul electoral. Vreau ca în final să avem cu toții imaginea a ceea ce a însemnat o campanie electorală prin care românii au putut să facă diferența între ceea ce înseamnă un vot pentru onestitate și pentru dedicare în a sluji țara. Mă bucur foarte mult că nu au căzut pradă acelor mașinațiuni și instrumente în ce privește votul lor.
După ce avem rezultatele finale, vom lua și o decizie”, a transmis Nicolae Ciucă.
Rezultatele exit-poll-urilor realizate de institutele de sondare CIRA-AVANGARDE-INSOMAR pentru ora 19.00, care nu includ voturile din Diaspora, arată următoarea ordine în primul tur al alegerilor prezidențiale:
Marcel Ciolacu – 25%
Elena Lasconi – 18%
Călin Georgescu – 16%
George Simion – 15%
Nicolae Ciucă – 14%
Mircea Geoană – 5%
Kelemen Hunor – 4%
Cristian Diaconescu – 2%
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!