Știri

Ce spun americanii și presa străină despre victoria lui Călin Georgescu. De ce este criticat atât de dur candidatul și temeri sunt

Călin Georgescu, un politician român de extremă-dreapta și un critic NATO, a obținut un rezultat șocant care amenință poziția fermă a României pro-Ucraina, relatează agenția Reuters, care face o trecere în revistă a celor mai controversate afirmații făcute de candidatul independent care se află pe primul loc în alegerile prezidențiale, potrivit rezultatelor parțiale prezentate de AEP.

„Şoc în România”. Ce a scris presa străină despre rezultatul lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

„Șocant”, „surpriză”, „cutremur” sunt expresiile folosite de presa străină pentru a descrie primul tur al alegerilor prezidențiale din România de duminică, 24 noiembrie.

Printre publicațiile care au scris deja despre rezultate sunt BBC, The Guardian, France 24, The Associated Press, Reuters și AFP, potrivit Digi24.

„Un populist de extremă dreapta surprinde la alegerile prezidenţiale din România, urmând să intre în turul doi”, scrie agenția The Associated Press (AP) despre Călin Georgescu, precizând la momnentul transmiterii știrii că acesta se va confrunta probabil cu premierul Marcel Ciolacu în turul doi. Este „un rezultat care a cutremurat peisajul politic al ţării”, adaugă AP, preluată de News.ro.

„Un populist de extremă dreapta puţin cunoscut a trecut în frunte la alegerile prezidenţiale din România, arată datele electorale, şi se va confrunta probabil cu premierul de stânga Marcel Ciolacu în turul doi, peste două săptămâni, un rezultat care a cutremurat peisajul politic al ţării.

Georgescu, 62 de ani, a candidat independent şi nu era foarte cunoscut. El a depăşit majoritatea sondajelor locale, provocând o undă de şoc în mediul politic românesc în timp ce urca în top”, mai scrie AP, preluată de News.ro.

France24 scrie că un candidat pro-rus a reușit o „surpriză” în primul tur al alegerilor și că scorul se datorează unei campanii virale pe TikTok, unde a promovat discursul opririi ajutoarelor pentru Ucraina.

„Un candidat pro-rus a reuşit o surpriză în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Duminică, 24 noiembrie, Călin Georgescu s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, devansându-l pe premierul proeuropean Marcel Ciolacu.

După numărarea a 98,66% din buletinele de vot, Călin Georgescu a obţinut 22,59% din voturi, faţă de 19,55% pentru Marcel Ciolacu. Dacă această tendinţă se menţine, cei doi bărbaţi se vor confrunta într-un al doilea tur de scrutin programat pentru 8 decembrie, între timp alegerile parlamentare urmând să aibă loc peste o săptămână.

Călin Georgescu îşi datorează scorul unei campanii TikTok care a devenit virală, axată pe necesitatea opririi ajutoarelor pentru Ucraina”, menţionează France24.

Chiar și publicația britanică The Guardian scrie că rezultatul candidatului Călin Georgescu este un „șoc în România”.

„Şoc în România: Călin Georgescu, criticul de extremă dreaptă al NATO, preia conducerea în alegerile prezidenţiale”, a titrat The Guardian după scrutinul de duminică.

„Georgescu, care a numit scutul antirachetă balistic al NATO o „ruşine a diplomaţiei”, se va confrunta probabil în turul doi cu premierul de stânga Marcel Ciolacu.

Un populist de extremă dreapta puţin cunoscut a preluat conducerea în alegerile prezidenţiale de duminică din România, potrivit datelor electorale, şi se va confrunta probabil cu premierul de stânga Marcel Ciolacu într-un al doilea tur de scrutin peste două săptămâni, un rezultat care a zguduit peisajul politic al ţării”, menţionează The Guardian.

BBC scrie că politicianul „de extremă-dreapta, pro-rus” a avut un „avans surprinzător” în primul tur și că și-a făcut campanie pe platforma Tik Tok.

„Un politician „de extremă-dreapta, pro-rus, a preluat un avans surprinzător în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, rezultatele preliminare plasându-l pe rivalul său pro-european pe locul al doilea.

Rezultatul solid al lui Georgescu, care nu are un partid propriu şi a făcut campanie în mare parte pe platforma de socializare TikTok, a fost cea mai mare surpriză a alegerilor. El este acum pe cale să îl înfrunte pe Ciolacu în finala pentru preşedinţie de la 8 decembrie.

Aceasta ar reprezenta o dilemă pentru milioanele de români care au votat pentru alţi candidaţi.

O opţiune ar fi să îl susţină pe social-democratul populist Ciolacu, o figură a establishmentului care ar continua calea pro-occidentală a României.

Agenția mai amintește că sondajelor de opinie îl cotau sub 10% înainte primul tur de scrutin de duminică. Potrivit datelor AEP de la ora 5.00, el adună 22,64% (2.042.518 de voturi)

Iată câteva date despre Călin Georgescu, menționate de către agenția Reuters:

Propus inițial pentru funcția de prim-ministru, el a fost înlăturat de conducerea AUR care l-a acuzat că poziția sa pro-rusă și anti-NATO a afectat imaginea partidului.

Într-un interviu acordat în 2021, el a calificat scutul antirachetă al NATO din localitatea Deveselu drept o „rușine a diplomației” și a afirmat că Alianța nu va proteja niciunul dintre membrii săi în cazul în care aceștia ar fi atacați de Rusia.

A declarat că Ion Antonescu, liderul de facto al României în cel de-al Doilea Război Mondial, care a fost condamnat la moarte pentru rolul său în Holocaustul din România, și Corneliu Zelea Codreanu, liderul mișcării legionare- una dintre cele mai violente mișcări antisemite din Europa – sunt eroi naționali.

Într-un interviu separat, el a declarat că România nu era pregătită să gestioneze nimic din punct de vedere diplomatic și strategic și că cea mai bună șansă a sa o reprezintă „înțelepciunea rusă”. Cu toate acestea, el a refuzat să spună explicit dacă sprijină Rusia.

Președintele AUR, George Simion, a declarat duminică târziu că l-a felicitat pe Georgescu, adăugând că va susține „pe oricine care nu este Marcel Ciolacu” în turul doi.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.