Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat decizia privind anularea turului 1 al alegerilor prezidenţiale pentru 2 decembrie 2024.
Curtea Constituţională, care urma să se pronunţe vineri pe cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, a amânat decizia pentru luni, 2 decembrie. Practic, Curtea se va pronunţa după alegerile parlamentare, din 1 decembrie 2024.
Deși trebuie să se pronunțe în legătură cu imixtiunile ilegale și atacurile cyber din turul 1 al prezidențialelor, Curtea Constituțională nu a cerut nici un document lămuritor de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Nu poate fi realizată o judecată corectă dacă CCR nu cere și nu studiază documentele CSAT.
CSAT, reunit joi, a subliniat faptul că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral.
Din analiza documentelor a reieșit, totodată, că :
Prin încălcarea legislației electorale, un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic, respectiv fără a-i cere obligația de a marca materialele electorale de tip video cu codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator, obligație impusă prin legislația electorală.
Astfel, vizibilitatea candidatului respectiv a crescut semnificativ în raport cu ceilalți candidați care au fost recunoscuți de algoritmii TikTok drept candidați la alegerile prezidențiale, iar conținutul promovat de aceștia a fost filtrat masiv, diminuând exponențial vizibilitatea acestora la nivelul utilizatorilor platformei.
Acest tratament preferențial a fost potențat cu nerespectarea de către TikTok a Deciziei Biroului Electoral Central, care a constatat că, în fapt, compania chineză, contrar celor comunicate în mod oficial autorităților române, nu a implementat sub niciun aspect prevederile Deciziei BEC.
Din această perspectivă, CSAT a luat act de faptul că, în mod cert, rețeaua de socializare TikTok, prin neimplementarea Deciziei BEC, nu a respectat normele legale care reglementează desfășurarea procesului electoral, cu impact asupra rezultatului final al acestuia.
În acest sens, membrii Consiliului au cerut autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale, celor cu atribuții în buna desfășurare a procesului electoral, precum și organelor de urmărire penală să întreprindă de urgență demersurile necesare, conform competențelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în ședința CSAT.
Raportor pe dosarul CCR legat de turul 1 ale prezidențialelor este chiar judecătorul Marian Enache, președintele CCR.
„În ziua de 29 noiembrie 2024, Plenul Curţii Constituţionale, având în vedere că urmează să fie înaintate de către Biroul Electoral Central rezultatele reverificării şi renumărării buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, a decis să amâne cauzele pentru data de 2 decembrie 2024, ora 17,00”, se aruată într-un comunicat al CCR.
Este vorba de cererea de anulare a alegerilor, formulată de Cristian Vasile Terheş şi de confirmarea/validarea rezultatului alegerilor. CCR a primit, miercuri, două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale. Solicitările au fost depuse de doi candidaţi, respectiv Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu. Sebastian Constantin Popescu, candidat din partea Partidului Noua Românie, a obţinut 14.502 voturi, adică 0,15%, iar Cristian Terheş, de la Partidul Naţional Conservator Român, 95.782 voturi, adică 1,03%.
„Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”, potrivit Legii 37/2004 privind alegerea preşedintelui României. Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării.