Curtea Constituțională (CCR) a decis, vineri, anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate.
În acest moment votul în Diaspora este în plină desfășurare.
„În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a exercitat atribuția prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție și, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele:
În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.
Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.
Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă publică. Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, transmite CCR.
Judecătorii Curții Constituționale s-au reunit de urgență vineri, pentru consultări, în contextul în care la CCR a ajuns un număr mare de noi solicitări de anulare a alegerilor prezidențiale, scrie digi24.ro. Cererile au invocat documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, conform cărora campania lui Călin Georgescu a fost rezultatul unei manipulări orchestrate din afara țării.