Media

Breaking news. Din păcate medicii vin cu vești extrem de triste este vorba de Mihai Leu

Iată ce se întâmplă în aceste momente cu campionul la box Mihai Leu, după ce în urmă cu câteva zile a ajuns în stare gravă la spital.

Mihai Leu, fost campion mondial la box, se luptă de un deceniu cu cancerul de colon. În urmă cu trei săptămâni, acesta a ajuns în stare gravă la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Fundeni. Recent, un prieten al sportivului a oferit noi detalii despre starea sa de sănătate, aducând clarificări și vești despre evoluția acestuia.

Mihai Leu, diagnosticat cu cancer de colon în 2014, a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale de-a lungul anilor. În urmă cu trei săptămâni, fostul campion mondial la box a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni, în stare gravă, fiind plasat imediat în secția de Terapie Intensivă. Aceasta nu este prima dată când starea sa de sănătate necesită spitalizare. În luna mai a acestui an, Mihai Leu a fost internat din nou la Fundeni, cu riscul unei noi intervenții chirurgicale, după cum a precizat profesorul Irinel Popescu, șeful Centrului de Boli Digestive și Transplant Hepatic din cadrul instituției, potrivit Antena Sport.

Mihai Leu ar fi depășit perioada critică
Mihai Leu a fost mutat într-o rezervă normală, după 3 săptămâni la Terapie Intensivă. „Ultimele probleme pe care le-am avut nu au fost de genul ăsta, dar au fost niște probleme, categoric. A fost destul de greu, dar am avut și mare noroc, l-am cunoscut pe domnul profesor Irinel Popescu și când l-a sunat prima oară mi-a spus ‘Domnul Mihai, indiferent de ce aveți, eu vă fac bine’, povestea Mihai Leu în urmă cu două luni într-un podcast. În ciuda eforturilor medicilor, starea de sănătate a lui Mihai Leu s-a agravat, ceea ce a impus o nouă internare în spital, în condiții critice. Un prieten apropiat a mărturisit că l-a vizitat pe fostul campion chiar înainte de Sfântul Nicolae și că acesta depășise momentul de criză, oferind speranță celor care îi urmăresc evoluția cu îngrijorare.

Din spusele unor apropiați, campionul la box ar fi suferit încă două operații. „Perioada critică a trecut. Mihai a fost mutat, joi după-amiază, de la ATI într-o rezervă normală. Potrivit medicilor, perioada critică a trecut”, a dezvăluit apropiatul. Mai mult, se pare că Mihai Leu a mai suferit încă două operații, dar totul ar fi sub control, conform sursei.

În ultima vreme a slăbit mult. Așa arăta în urmă cu două luni când a fost invitat la podcastul lui Nasrin:

Mihai Leu recunoaște că, dacă ar fi respectat recomandările medicului și ar fi evitat să revină atât de repede la antrenamente, probabil că ar fi putut obține performanțe diferite și poate chiar mai mari în cariera sa sportivă. „Așa e viața asta că se poate întâmpla oricând orice, dar nu cred că este normal niciodată să trăiești cu o teamă de genul ăsta, pentru că până la urmă asta este viața și trebuie să fim optimiști, să fim corecți și să mergem pe un drum în care să nu ai multe reproșuri să îți faci (…) Singurul regret din viața mea este că la brațul stâng problema a recidivat pentru că eu am început antrenamentele prea devreme, nefăcând pauza pe care mi-a recomandat-o doctorul. Asta regret, fiindcă eu cred că aș mai fi putut câțiva ani buni să mai reușesc câte ceva”, spunea Mihai Leu în urmă cu câteva luni.

În februarie 1997, Mihai Leu a devenit campion mondial profesionist la categoria semimijlocie, versiunea WBO, în urma unei victorii remarcabile împotriva pugilistului panamez Santiago Samaniego.

Mihai Leu, 55 de ani, era internat de 3 săptămâni la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Fundeni din București, a transmis, pentru Libertatea, un prieten apropiat al fostului campion mondial de box, care l-a vizitat joi, 5 decembrie.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.