Categories: Știri

Avem declarația de avere a lui Horațiu Potra. Paznicul lui Georgescu mai bogat ca afaceriștii din topuri

Unul dintre cei mai bogați candidați la alegerile locale din 9 iunie este Horațiu Potra, un fost luptător în Legiunea Străină care, apoi, a lucrat timp de mai mulți ani în Africa și Asia ca bodyguard al unor personalități, instructor militar și șef al departamentelor de securitate ale unor companii.

Din declarație de avere depusă de Potra în calitate de candidat la Primăria Mediaș și pentru funcția de consilier județean la Consiliul Județean Sibiu reiese că acesta deține zeci de imobile, conturi de sute de mii de euro și dolari, lingouri de aur de 10 kilograme, iar din activitățile care i-au adus faima a încasat, doar în 2023, suma de 1,15 milioane de euro.

Conform documentului semnat de Potra pe 22 aprilie 2024 și postat de Agenția Națională de Integritate în secțiunea dedicată candidaților la alegerile locale și parlamentare din 9 iunie 2024, Potra deține 68 de terenuri intravilane și extravilane, aproape toate în cotă unică, dobândite prin cumpărare între 2002 și 2023. Acestea sunt situate în județele Sibiu și Cluj, o parte fiind arabile și păduri.

Potra a mai enumerat 28 de apartamente, spații comerciale și case de locuit achiziționate între 2003 și 2023, al căror amplasament nu este menționat. Cea mai mare suprafață – 832 de mp – o are o casă cumpărată anul trecut.

La capitolul autoturisme apar un Mercedes fabricat în 2016 și un Volkswagen din 1981, iar la bijuterii – ”Lingouri de aur 10 kg”, dobândite în 2015 și 2016 și evaluate la 3,58 milioane lei.

Cele 14 conturi și depozite ale candidatului conțin 516.450 dolari, 254.154 euro, 196.659 lei și 104 lire sterline. Anul trecut, Potra a încasat 24.000 de lei în calitate de administrator societate, un PFA care îi poartă numele – 1,15 milioane euro din ”pregătire fizică și antrenament de specialitate”, alți 210.000 lei provenind din arendarea unor terenuri situate pe raza județului Sibiu.

În declarația de interese, Horațiu Potra a enumerat șapte societăți la care este asociat unic și una la care este asociat și administrator.

Ralfrole SRL, ”activități de consultanță și management”, cu asociat inițial și o firmă din Panama, a avut în 2022 o cifră de afaceri de 4,1 milioane lei și un profit net de 3,4 milioane lei.

Ao Futuro SRL ”Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase” în 2022: cifră de afaceri 155.707 lei, profit net 28.080 lei.

GPH Legion Africa Role SRL, ”activități de consultanță și management” schimbat în 2023 în ”alte forme de învățământ” a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri 18,4 milioane lei și un profit net 554.267 lei.

Standovla Trasilvania SRL, Porta Team Med SRL, Three Eagles Synergy LLC și Artopho Trasilvania SRL, înființate anul trecut, au activitate ”alte forme de învățământ”.

Ralfrole Jagpo Sanitar (la care are un partener de afaceri) ”fabricarea produselor farmaceutice de bază” a avut acum doi ani o cifră de afaceri de 900 de lei și pierderi de 3.019 lei.

Potra mai este membru fondator al Asociației ”Românii care au Activat în Legiunea Franceză” și este președintele filialei Mediaș al Partidului Patrioților sub egida căruia candidează pentru funcția de primar al acestui oraș.

Ipostaze de pe rețelele sociale îl arată, în trecut, la ședințe ale Alianței pentru Patrie, fosta formațiune a lui Liviu Dragnea, fostul lider PSD.

În vârstă de 54 de ani și născut la Mediaş, Horațiu Potra a fost unul dintre românii care au activat în cadrul Legiunii Străine Franceze. Ulterior, a lucrat timp de mai mulți ani în Asia și Africa, în interviurile acordate sau diferite materiale de presă fiind amintite calitățile de bodyguard sau instructor militar în Qatar, Republica Centrafricană, Ciad, Sierra Leone, Congo etc.

Una dintre cele mai mediatizate sarcini pe care a îndeplinit-o în Africa a fost cea de șef al securității minelor controlate de miliardarul australian de origine română Frank Timiș. Potra ar fi fost rănit de opt ori și luat prizonier de două ori în misiunile de mai sus.

Numele său a fost legat de cel al mercenarilor Wagner în conflictele din Africa, într-o anchetă Deutsche Welle din ianuarie 2023 cu titlul ”Luptă mercenari albi în conflictul din Congo?”. Materialul dezvăluia faptul că diplomații occidentali erau profund îngrijorați de apariția bruscă a mercenarilor est-europeni în conflictele ce macină Republica Democrată Congo.

În ciuda dezmințirilor venite din capitala Kinshasa, abundau zvonurile că aceștia sunt angajați ai celebrului grup rus Wagner, susțineau jurnaliștii germani.

După începerea războiului din Ucraina, Potra a scris pe Facebook: ”De ce doriți să trimiteți muniție și echipamente în Ucraina? Ce ne-au făcut nouă rușii? Cu ce ne-au greșit să fim împotriva lor? Sau ce obligații avem față de Ucraina pentru a le ține partea în acest conflict? Neutralitatea nu e acceptabilă?”

În România, Potra a fost implicat într-un dosar penal în anul 2020, directorul general Romgaz din acea perioadă, Adrian Volintiru, depunând plângere la poliție împotriva lui, pentru amenințare, după ce mercenarul sibian i-a trimis următorul mesaj:

”Buna ziua domnul Director, va dorim noroc in afaceri cat si pe postul ocupat politic. Ai uitat regula, cand traiesti bine, trebuie sa inapoiezi ceva. Nu respecti ce promiti, ai uitat cine te-a pus acolo. O sa-ti aducem aminte rapid! Speram ca-ti place padurea din Bazna sau Blajel la fel cum iti plac femeile. O sa facem o plimbare sa te familiarizezi, sunt locuri ascunse greu de accesat! Fi intelept, profita de piscina hotelului vecin Expro si nu ne pune sa ne deplasam in Transilvania ca-i de rau pentru tine si cei dragi! Succes!”

În august 2020, Potra a fost trimis în judecată, dar, în timpul procesului, Volintiru și-a retras plângerea și dosarul a fost închis. Volintiru a afirmat că ”În primul rând, la momentul la care a avut loc ultimul termen nu mai eram director general al Romgaz, în al doilea rând știam că omul are doi ani și șase luni cu suspendare și nu am vrut să îi fac rău dacă pot să nu fac rău și în al treilea rând știu sigur că el personal nu avea nimic cu mine”.

El a precizat că nu stie cine se afla în spatele celui care l-a amenințat. Rechizitoriul a arătat că cei doi se cunoșteau în contextul în care Potra oferise Romgaz un spațiu pentru închiriere.

Fiul lui Horațiu Potra, prins la București. Ce au descoperit polițiștii în mașina sa?

Dorian Potra, fiul lui Horațiu Potra, șeful mercenarilor care îl păzesc pe Călin Georgescu a fost săltat de poliție la intrare în București. Tatăl său a fost prins în județul Dâmbovița câteva ore mai târziu.

Dorian Potra, fiul lui Horațiu Potra, șeful mercenarilor care îl păzesc pe Călin Georgescu a fost săltat de poliție duminică dimineața, la intrare în București. Acesta se afla în mașina condusă de Bogdan Florin Lascu, luptător și el în Legiunea Srăină.

Horațiu Potra său a fost prins, tot duminică dimineața, în județul Dâmbovița câteva ore mai târziu.

Fiul lui Horațiu Potra, prins la București. Ce au descoperit polițiștii în mașina sa?

Polițiștii Capitalei l-au prins la intrare în București pe Dorian Porta (18 ani) fiul lui Horațiu Porta. Acesta se afla într-o mașină condusă de Bogdan Lascu, un apropiat al tatălui său.

”În urma controlului efectuat asupra autoturismului a fost găsit un pistol, pentru care deține permis de port arma, a mai fost găsit un rucsac tactic, o vestă tactică în care se aflau încărcătoare pentru airsoft din plastic, goale, și un cuțit tactic.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest si Drugtest, rezultatul fiind zero”, arată surse din poliție.

”La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 01:40, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul, în Sectorul 1, în care se aflau doi bărbați, în vârstă de 29 de ani, respectiv 18 ani.

După ce au fost finalizate verificările privind identitatea celor două persoane, polițiștii au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autovehiculului, context în care a fost identificat un pistol cu bile de cauciuc, pentru care șoferul autovehiculului deține permis de port armă valabil, uniforme și echipamente tactice și militare de camuflaj, kituri pentru supraviețuire și prim-ajutor, ghiozdane tactice, alte accesorii și echipamente din această categorie, veste antiglonț precum și 2 obiecte tăietor-înțepătoare.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.