Grupul Electrica a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, că este supus unui atac cibernetic. Potrivit companiei, echipele de specialiști colaborează strâns cu autoritățile naționale în domeniul securității cibernetice pentru gestionarea și remedierea incidentului. Electrica susține că nu sunt afectate sistemele critice ale Grupului.
Eventualele disfuncționalități apărute în interacțiunea cu consumatorii sunt efecte ale măsurilor de protecție a infrastructurii interne, mai precizează compania.
Electrica: Recomandăm consumatorilor noștri să fie atenți la orice mesaje suspecte
La ora transmiterii comunicatului, echipele de specialiști lucrau la rezolvarea situației, identificarea sursei atacului și limitarea impactului acestuia.
În acest moment, toate protocoalele de răspuns specifice au fost deja activate conform procedurilor interne și reglementărilor în vigoare, mai arată Electrica.
„Prioritatea noastră principală o reprezintă menținerea continuității în distribuția și furnizarea energiei electrice, precum și protejarea datelor personale gestionate, și a celor operaționale ale tuturor entităților din cadrul Grupului Electrica”, se precizează în comunicat.
Electrica mai precizează că va informa publicul despre evoluția situației și măsurile întreprinse pentru remedierea acesteia.
„În acest context, recomandăm consumatorilor noștri să fie atenți la orice mesaje suspecte primite în numele companiei și să evite furnizarea de date personale prin canale nesecurizate”, informează compania.
Grupul Electrica este cel mai mare jucător pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România. Deservește peste 3,5 milioane de consumatori și are o arie de cuprindere națională. Compania este listată pe bursă, statul român fiind cel mai mare acționar, cu 49,9% din participații.Al