MINERVA este invitata primului episod din anul 2025 al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.
Specialista în astrologie reușește să explice punctual, complet și complex care sunt cele mai importante aspecte astrologice ale anului 2025, de ce anume trebuie să țină cont fiecare zodie în parte, unde sunt ascunse pericolele și, din contra, când este cazul să apăsăm pedala de accelerație în viețile noastre.
„Începutul de an mi-a adus-o la masa de podcast pe celebra MINERVA, unul dintre cei mai vechi specialiști în astrologie, unul dintre oamenii pe care îi stimez foarte tare. Pe parcursul discuției, care a depășit fericit o oră, am povestit despre fiecare zodie în parte și ce aspecte sunt de urmărit, am povestit despre pericolele lui 2025, despre momentele cheie din punctul de vedere al astrologiei, despre plusurile și minusurile anului.
Pe toate acestea, dar și multe altele, le vei descoperi dacă urmărești episodul „Altceva” care va avea premiera sâmbătă, 4 ianuarie, 2025, pe canalul oficial de Youtube!”, povestește Adrian Artene.
E ”Altceva”, un podcast săptămânal – în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00 -, în jurul căruia s-a format o comunitate a oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele. Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină.
Câteva din subiectele abordate:
”Capcanele” lui 2025: accidente și decizii impulsive; Horoscopul pentru România; S-ar putea încheia războiul din Ucraina; Pluton va cutremura lumea în următorii 3-4 ani;
BERBEC: Atenție la începutul verii!
TAUR: Trebuie să învețe să spună ”Nu!”
GEMENI: Apar provocări financiare și profesionale
RAC: E nevoie să-și revizuiască prieteniile
LEU: Se pot repara greșelile ultimilor ani
FECIOARĂ: Concentrați-vă pe relații!
BALANȚĂ: Iubirea se va transforma în energie creatoare
SCORPION: Anul noilor idei și al inspirației
SĂGETĂTOR: Reconsiderați-vă obiectivele și credința!
CAPRICORN: ”Sunt într-o perioadă de creștere”
VĂRSĂTOR: Fără planuri pe termen lung
PEȘTI: ”Să aibă grijă la problemele de sănătate!