Este mare sărbătoare în data de 8 ianuarie în calendarul ortodox. Tradiția spune că timp de 9 zile după Bobotează nu se spală haine.
Masa moașei. În a treia zi de Bobotează (în ziua de 8 ianuarie), moașa invită nevestele și nepoatele ei, precum și pe preoteasa satului și dă o masă. Ele aduc câte un plocon moașei, care constă într-un coș care conține: un colac, carne din porcul de Crăciun sau o pasăre, pâine și o sticlă de vin.
La Cârţa, 8 ianuarie este Ziua Nebunilor! Este ziua în care tinerii se împart în două cete, în burduhoşi şi în urşi şi mâzgălesc oamenii cu untură şi funingine pentru a alunga spiritele rele.
Burhuhoşii simbolizează spiritele rele şi încearcă să ţină oamenii departe de spiritele bune întruchipate de urşi. Urşii şi burduhoşii pornesc pe uliţele satului, însoţiţi de muzicanţi. În fruntea alaiului merg burduhoşii, iar apoi vin urşii. În drumul lor ei îi mâzgălesc pe cei care le ies în cale. Oamenii sunt consideraţi acum a fi curaţi şi se alătură alaiului.
Ziua Nebunilor se încheie la lăsatul întunericului cu un foc mare aprins în curtea gazdei cetei unde urşii îşi ard costumele pentru a arde răul.
Sărbătorile zilei:
Ortodoxe
Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul; Sf. Cuv. Domnica
Greco-catolice
Sf. cuv. Gheorghe Hozevitul; Sf. cuv. Domnica
Romano-catolice
Sf. Severin, abate
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 8 ianuarie.
Sfântul Gheorghe s-a născut în insula Cipru şi avea un frate care a intrat în monahism, vieţuind în Mănăstirea Koloman, din apropierea Iordanului.
După moartea părinţilor săi, Sfântul Gheorghe a ajuns la o mănăstire din Creta, de aici s-a îndreptat la Locurile Sfinte, şi în cele din urmă la fratele său, la aşezământul în care acesta se nevoia. Stareţul de aici nu l-a primit însă în obştea mănăstirii, dar l-a încredinţat stareţului Mănăstirii Hozeva, unde s-a nevoit în rugăciune şi ascultare.
Mănăstirea Hozeva, care acum îi poartă numele Sfântului Gheorghe, adăposteşte moaştele sale şi pe cele ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul.
Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, mănăstire ortodoxă foarte veche, este aşezată pe panta abruptă a malului vestic al văii pustiului Hozeva, care merge paralel cu drumul antic roman ce leagă Ierusalimul de Ierihon. Mănăstirea este săpată într-un perete de stâncă, pe locul unei străvechi aşezări monahale, de la începutul veacului al V-lea.
Tot astăzi este pomenită Sfânta Cuvioasă Domnica. Sfânta Domnica s-a născut în Cartagina, Africa, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Ajungând la Constantinopol, a fost botezată de către patriarhul Nectarie (381-397). A intrat în monahism şi a fost diaconiţă la biserica patriarhiei. A trecut la Domnul în timpul împăratului Zenon (474-491), la o vârsta înaintată. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; www.crestinortodox.ro)