Pensionarii români așteaptă cu nerăbdare să le fie recalculate pensiile. Vârstnicii speră ca ceea ce au promis oficialii să se adeverească, iar veniturile lor să crească substanțial începând din luna septembrie a acestui an.
Milioane de pensionari români așteaptă să vadă câți bani vor primi din luna septembrie, după ce peniile le vor fi recalculate. Vârstnicii sunt curioși cu cât vor crește veniturile lui începând de anul acesta.
Potrivit declarațiilor făcute de oficiali, recalcularea pensiilor este aproape gata, ceea ce înseamnă că, în curând, vârstnicii vor primi deciziile de recalculare.
„Suntem pregătiți. Am lucrat in paralel. Pe de o parte, împreună cu colegii de la casele de pensii, procesul de recalculare se apropie de finalizare, avem peste 95% recalculate. Au mai rămas cazurile mai grele. Finalizăm și normele, vom fi gata la termen. Normele sunt cel puțin la fel de importante precum legea în sine. (…) Am constatat că trebuie să fim atenți la aspecte indicate de CCR, avem și alte legi care fac referire la pensii, cum ar fi Codul Muncii, dar ne vom încadra în termenul care este până la 4 martie.”, susține ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, scrie antena3.ro.
De asemenea, Simona Bucura Oprescu a menționat că există un contract pe care Casa Națională de Pensii îl are cu o firma de software cu care lucrează deja, iar după ce se vine cu legea și normele se poate construi softul, apoi instruirea celor din casele teritoriale de pensii.
Românii care nu au muncit o zi în viața lor, sau cei care au avut un job, însă fără să aibă contracte legale şi să plătească contribuţii sociale, vor primi pensia minimă.
În prezent, încrpând cu 1 ianuarie 2024, pensia minimă este de 1.281 de lei, iar din 1 septembrie 2024 va fi majorată din nou.
„Acum, deja fiecare român şi-a primit pensia majorată în ianuarie, fiindcă pensiile se plătesc prin convenţiile cu Poşta Română până pe data de 16 a fiecărei luni, în cazul celor care merg prin factorul poştal, respectiv pe 12 a fiecărei luni în cazul celor primite pe card.
Prin urmare, românii au văzut foarte clar pe taloanele de pensii şi la pensiile primite care a fost creşterea”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, potrivit sursei menționate anterior.